PSD Brașov și-a lansat oficial, în prezența președintelui Liviu Dragnea, candidații care intră în cursa electorală pentru primăriile și consiliile locale din județ, precum și pentru Consiliul Județean Brașov. În total, social-democrații au în acest scrutin electoral 1.007 candidați, pentru toate localitățile din județ și pentru consiliul județean, iar obiectivul principal, așa cum a fost prezentat de președintele executiv al organizației, Viorel Chiriac, este obținerea unui scor de 30% la nivelul întregului județ. Trebuie să transmitem un mesaj de forță. Avem nevoie de unitate, de forță, prin care să cîștigăm primăria și consiliul județean. În calitate de președinte al PSD Brașov, vă asigur că avem o echipă de profesioniști. Avem nevoie de transparență în relația cu cetățeanul și în cheltuirea banului public. Ne trebuie ordine și disciplină. Acum, nimeni nu mai semnează un document de frică. Primarul și-a delegat atribuțiile viceprimarilor, iar la consiliul județean se schimbă președintele o dată pe trimestru, susține președintele PSD Brașov, Mihai Mohaci. Chiar dacă liderii locali s-ar mulțumi cu 30% din voturi la nivel de județ, liderul partidului, Liviu Dragnea, vrea un scor mai bun. Nu sînt de acord cu ce a spus Viorel Chiriac. Sînt ceilalți mai buni decît noi?, a fost reacția lui Dragnea. Liderul PSD a stabilit ca țintă inclusiv cîștigarea primăriei municipiului Brașov, care deși nu a fost condusă niciodată de un pesedist, acum are șansa de a fi cîștigată de PSD. Am fost plăcut impresionat de Răzvan Popa la această lansare, mi-a făcut o impresie bună. Sînt încrezător la aceste alegeri. Cred că Brașovul va avea un nou primar, un om tînăr,. La Brașov, PSD are prima șansă, atît la primărie cît și la Consiliul Județean, crede Liviu Dragnea. El a evitat totuși să răspundă ce se va întîmpla cu conducerea filialei județene dacă nu va cîștiga scrutinul din 5 iunie.
ïżœn lipsa unui acord scris din partea Monitorul Expres,
puteïżœi prelua maxim 500 de caractere din acest articol
dacïżœ precizaïżœi sursa ïżœi dacïżœ inseraïżœi vizibil
link-ul articolului:
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!