Municipalitatea vrea să înființeze un serviciu public de termoficare
Brașovenii racordați la sistemul centralizat de termoficare rămîn în continuare fără apă caldă, iar cei care și-ar dori să se debranșeze de la rețea, pentru a-și instala propriile centrale, nu au primit nici ei un răspuns favorabil în acest sens. La ultima ședință a Adunării Generale a Asociaților Tetkron, care a avut loc miercuri, s-a hotărît ca deciziile privind debranșările să fie amînate pînă săptămîna viitoare, timp în care societatea și autoritățile locale iau în discuție înființarea unui serviciu public de termoficare, care să preia abonații din rețea.
800 de lei, costul debranșării
În prezent există în jur de o sută de cereri de debranșare din partea locatarilor legați la sistemul centralizat. Ei nu au primit încă un răspuns după ședința AGA de miercuri. O decizie în acest sens a fost amînată în condițiile în care debranșarea poate fi făcută numai de către un operator autorizat. Ceea ce s-a stabilit sînt condițiile tehnice precum și costul debranșării, care a rămas același ca acum cinci ani, de 800 de lei. Debranșarea trebuie făcută de un operator autorizat, iar Tetkron ar putea efectua astfel de lucrări. Dar în momentul de față, din punctul de vedere al autorităților locale, cum nu avem licența de funcționare, nu putem realiza astfel de lucrări, a precizat Liviu Mosora, reprezentantul Tetkron SRL.
Dacă Tetkron rămîne doar cu producția, două treimi din angajați dispar
Pentru ca agentul termic să ajungă din nou la populația branșată în sistemul public, Municipalitatea are în vedere înființarea unui serviciu public de termoficare. Potrivit viceprimarului Ciprian Bucur, un astfel de punct a fost discutat și în ședința AGA Tetkron. S-a decis că această societate mai poate funcționa doar ca producător, nu și ca distribuitor, a precizat Bucur, care spune că dacă acest lucru se va întîmpla, schema de personal de la Tetkron s-ar reduce semnificativ. În acest moment, la Tetkron lucrează 180 de persoane, iar dacă firma va rămîne numai cu partea de producție de agent termic, doar 60 de angajați vor mai fi păstrați. În ședința de plen din luna mai vom discuta înființarea serviciului public de transport și distribuție a agentului termic, a declarat Bucur, care spune că Municipalitatea va încerca să facă tot posibilul pentru a rezolva întreaga problemă pînă la sfîrșitul lunii mai.
ïżœn lipsa unui acord scris din partea Monitorul Expres,
puteïżœi prelua maxim 500 de caractere din acest articol
dacïżœ precizaïżœi sursa ïżœi dacïżœ inseraïżœi vizibil
link-ul articolului:
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!