Un corp al Colegiului Tehnic Transilvania ar urma să fie dotat cu echipamentele necesare pregătirii unor tehnicieni în domeniul aeronautic
O nouă unitate de învățămînt duală, care să pregătească elevii în diferite meserii cerute de piața muncii, s-ar putea deschide din noul an școlar la Brașov. Primăria Municipiului este în discuții avansate cu Airbus Helicopters Industries și Inspectoratul Școlar Județean pentru semnarea unui protocol prin care un corp al Colegiului Tehnic Transilvania să fie dotat cu echipamentele necesare pregătirii unor tehnicieni în domeniul aeronautic. Sîntem în discuții avansate pentru realizarea celei de-a doua școli în sistem dual (după Școala Profesională Germană Kronstadt, n.red.). Protocolul de colaborare cu Airbus, Inspectoratul Școlar și Colegiul Tehnic «Transilvania» va fi prezentat Consiliului Local pentru a fi aprobat. Sperăm ca punerea în aplicare a acestui protocol să se facă apoi suficient de repede, astfel încît, din toamnă, parteneriatul să devină și funcțional, a declarat primarul municipiului Brașov, George Scripcaru, care a adăugat că pe același sistem dual există discuții și pentru înființarea unei școli de pregătire a elevilor în industria HoReCa.
Airbus va angaja cu prioritate absolvenții școlii
Potrivit protocolului care va fi discutat în următoarea ședință a Consiliului Local, Airbus Helicopters ar urma să asigure dotările necesare pentru instruirea practică a elevilor în laboratoarele și atelierele Colegiului Tehnic Transilvania. În acest sens, într-unul dintre atelierele colegiului, situat pe strada Panselelor, va fi adus inclusiv un elicopter, pentru practica elevilor. De asemenea, agentul economic care va intra în acest parteneriat va sprijini campania de promovare a ofertei educaționale a Colegiului Tehnic Transilvania, va asigura accesul cadrelor didactice la formarea specifică, acolo unde este nevoie, și va angaja cu prioritate absolvenții Colegiului Tehnic Transilvania.
Noua școală ar putea funcționa din următorul an școlar
În contextul acestei colaborări, municipiul Brașov ar urma să asigure bugetul necesar funcționării Colegiului Tehnic Transilvania și reabilitării imobilelor în care funcționează unitatea de învățămînt, și să contribuie la promovarea ofertei educaționale. Inspectoratul Școlar Județean ar urma să își asume organizarea activității de promovare a ofertei educaționale a Colegiului Transilvania, consilierea și orientarea elevilor și susținerea planului de școlarizare a unității de învățămînt.
Autoritățile locale și-ar dori să pună în funcțiune această nouă unitate de învățămînt în sistem dual chiar din anul școlar viitor. Aceasta ar fi a doua școală în sistem dual, după Școala Profesională Germană Kronstadt, care în trei ani de la înființare s-a dovedit a fi un model de succes, ajungînd să fie una dintre cele mai căutate școli, în care numărul de candidați depășește oferta unității de învățămînt.
ïżœn lipsa unui acord scris din partea Monitorul Expres,
puteïżœi prelua maxim 500 de caractere din acest articol
dacïżœ precizaïżœi sursa ïżœi dacïżœ inseraïżœi vizibil
link-ul articolului:
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!