Săptămîna viitoare vom ști exact numărul de alegători
Dimensiune font:
Autor: M.P.,
07.04.2016
Pînă cel tîrziu în 12 aprilie, primarii din județul Brașov sînt obligati să comunice Biroului Electoral de Circumscripție Comunală, Orășenească sau Municipală, după caz, precum și Biroului Electoral de Circumscripție Județeană numărul de alegători rezultat din Registrul electoral și din listele electorale complementare. Pentru numărul de alegători din listele electorale complementare, Serviciul pentru Imigrări Brașov, prin intermediul Instituției Prefectului, a transmis datele necesare unităților administrative - teritoriale. Astfel, numărul total de cetățeni UE cu rezidență pe teritoriul județului Brașov care este de 1139 persoane. Aceștia locuiesc în 45 de localități brașovene. Ieri, toți primarii din județ au participat la o primă instruire în vederea organizării alegerilor locale. Le-am solicitat edililor să trateze lucrurile cu seriozitate, echilibru, transparență și eficiență, în afara oricăror suspiciuni, pentru o bună desfășurare a alegerilor locale, a spus prefectul Brasovului, Ciprian Bancilă, care a amintit că toate secțiile de votare vor fi verificate în preziua alegerilor, pentru ca autoritățile să se asigure că acestea sînt în siguranță și bine marcate.
ïżœn lipsa unui acord scris din partea Monitorul Expres,
puteïżœi prelua maxim 500 de caractere din acest articol
dacïżœ precizaïżœi sursa ïżœi dacïżœ inseraïżœi vizibil
link-ul articolului:
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!