Vama Buzăului vrea să își pună în valoare potențialul turistic deschizînd un muzeu al Vămii. Primarul Tiberiu Chirilaș spune că are deja în lucru documentația necesară unei aplicații pe fonduri europene, pentru a obține sumele necesare reabilitării pichetului de grăniceri - clădire de patrimoniu de pe lista B a Ministerului Culturii (de importanță locală). Am adoptat o Hotărîre de Consiliu Local, ca să se întocmească studiul de fezabilitate pentru investiție. Vrem să transformăm postul de grăniceri în Muzeu al Vămii. Vom crea în acest fel un nou obiectiv turistic. Va fi nevoie de un arhitect cu acreditare pentru astfel de monumente, e posibil să ne coste mai mult studiul de fezabilitate, dar nu am nicio estimare în privința costurilor deocamdată. Ar fi păcat totuși să ratăm o oportunitate de finanțare, a declarat primarul comunei, Tiberiu Chirilaș. Acesta a precizat totuși că obținerea unui punctaj bun la aplicația pe fonduri europene va fi destul de dificilă. Punctajul pe care Vama Buzăului îl obține conform grilei este din start mai scăzut, din cauza capitolului «Potențial de dezvoltare turistică». Comuna nu este considerată ca fiind într-o astfel de zonă cu potențial turistic, de aceea, la acest capitol sîntem destul de văduviți, a mai explicat edilul.
ïżœn lipsa unui acord scris din partea Monitorul Expres,
puteïżœi prelua maxim 500 de caractere din acest articol
dacïżœ precizaïżœi sursa ïżœi dacïżœ inseraïżœi vizibil
link-ul articolului:
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!