Vaccinul hexavalent lipsește iarăși de pe piață și implicit din cabinetele medicilor de familie. Zeci de mii de copii rămîn descoperiți, cel puțin pînă în mai. Vaccinul hexavalent, care în mod normal se administrează la vîrstele de două, patru și 11 luni, a fost disponibil doar pentru o scurtă perioadă, după luni întregi de criză. Apoi, producătorul nu a mai onorat comenzile, astfel că peste 30 de mii de bebeluși au rămas neimunizați. Chiar dacă părinții ar vrea să-și vaccineze copiii, în acest moment nu se poate, pentru că medicii de familie ar putea primi dozele abia în luna mai. Doar 60 la sută dintre copii au fost imunizați cu vaccinul hexavalent care ar trebui să le asigure protecția împotriva mai multor boli grave, precum hepatita B, poliomielita sau tusea convulsivă. Între timp, Ministerul Sănătății are aproape finalizat proiectul de lege care introduce obligativitatea vaccinării. Autoritățile susțin că, prin lege, vor asigura neîntrerupt toate vaccinurile necesare. Proiectul Ministerului Sănătății prevede obligativitatea imunizării pentru opt boli: difteria, tetanosul, tusea convulsivă, poliomoielita, hepatita B, rubeola, oreionul și rujeola. Nu s-a stabilit încă și ce sancțiuni vor fi aplicate părinților care vor refuza imunizarea copiilor. Vineri, 1 aprilie, Ministerul Sănătății a emis o informare prin care solicită părinților să-și vaccineze copiii cu vaccinul ROR (rubeolă-rujeolă-oreion), după ce s-a semnalat apariția unui focar de rujeolă la granița dintre județele Bistrița-Năsăud și Cluj.
ïżœn lipsa unui acord scris din partea Monitorul Expres,
puteïżœi prelua maxim 500 de caractere din acest articol
dacïżœ precizaïżœi sursa ïżœi dacïżœ inseraïżœi vizibil
link-ul articolului:
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!