Un tînăr de 28 de ani este cercetat sub control judiciar pentru înșelăciune și abuz de încredere după ce s-a dat drept angjatul unei stații de asfaltare și a determinat opt firme din Făgăraș să-i predea materiale de construcții, echipamente de birou și produse din carne, în valoare totală de aproape 20.000 lei. Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, polițiști din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice fac cercetări într-un dosar penal, sub supravegherea Parchetului de pe lîngă Judecătoria Făgăraș, ce vizeaza săvîrșirea infracțiunilor de înșelăciune și abuz de încredere.
Un tînăr de 28 ani este suspectat că, în perioada februarie 2014 - iulie 2015, s-a prezentat la opt firme din Făgăraș și din localități învecinate, unde ar fi pretins că este angajatul unei stații de asfaltare, fiind îmbrăcat cu o vestă care purta sigla stației respective, sau administrator al unor societăți comerciale.
Prin inducerea în eroare a angajaților, tînărul a ridicat de la cele opt firme materiale de construcții, echipamente de birou și produse din carne, în valoare totală de 19.689 lei, pentru care au fost emise facturi fiscale rămase neachitate, se arată într-un comunicat al IPJ Brașov.
Polițiștii au făcut, luni, o percheziție la domiciliul suspectului, de unde au ridicat pentru cercetări mai multe înscrisuri și ștampile, care erau folosite pentru a induce în eroare firmele respective. În aceeași zi, suspectul a fost reținut de polițiști și prezentat ulterior procurorului de caz, care a dispus măsura controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile, potrivit sursei citate.
Cercetările sînt continuate de polițiști pentru documentarea întregii activități infracționale a suspectului, acesta fiind bănuit și de alte fapte similare.
ïżœn lipsa unui acord scris din partea Monitorul Expres,
puteïżœi prelua maxim 500 de caractere din acest articol
dacïżœ precizaïżœi sursa ïżœi dacïżœ inseraïżœi vizibil
link-ul articolului:
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!