Analizele complete ale laptelui și cornului consumate de elevii brașoveni vor fi gata mîine
Inspectorii DSVSA Brașov nu au ce să reproșeze școlilor în privința depozitării produselor pentru copii
Mîine vor fi cunoscute rezultatele analizelor complete ale laptelui și cornului din pricina cărora mai mulți copii de la două școli din Brașov și Codlea au ajuns la spital cu toxiinfecții. Deocamdată, nici reprezentanții Comisariatului pentru Protecția Consumatorilor și nici cei de la Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Brașov nu își pot explica de ce li s-a făcut rău elevilor, pentru că nu s-a găsit nimic în neregulă. Primele analize, atît pentru lapte cît și pentru corn, sînt negative, însă mîine se așteaptă rezultatul complet care va arăta cu certitudine unde a fost problema.
Directorul Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Brașov, dr. Dorin Enache, a precizat că analizele parțiale realizate într-un laborator acreditat din județul Brașov arată că laptele consumat de elevii de la Școala nr. 31 din Brașov și de la Școala nr. 2 din Codlea nu are enterobacterii, urmînd ca buletinul complet de analize, atît pentru probele de lapte, cît și pentru corn, să fie gata miercuri.
Rezultat negativ
Primele probe din lapte au fost preluate vineri și au fost analizate într-un laborator acreditat din județul Brașov, printr-o metodă ultrarapidă, conformă cu normele europene. La 24 de ore, sîmbătă, s-a făcut prima citire, iar duminică cea de-a doua, care putem spune că are o acuratețe de 98%, rezultatul fiind negativ, ceea ce înseamnă că laptele nu conține enterobacterii. Așteptăm și rezultatele pe metoda clasică, acestea urmînd să fie finalizate miercuri, a spus dr. Enache. Tot vineri, au fost preluate probe și din cornul consumat de elevi, precum și de pe paiele de plastic atașate de ambalaj, cu care copiii beau laptele, iar la prima citire rezultatul a fost tot negativ. Un buletin complet de analize și pentru lapte și pentru corn vom avea miercuri, a mai spus directorul DSVSA Brașov.
Produsele au fost corect depozitate
Nu s-au găsit probleme nici în ceea ce privește depozitarea produselor destinate copiilor. Dr. Dorin Enache a spus că reprezentanții celor două școli nu pot fi trași la răspundere deoarece produsele erau depozitate corect. Produsele erau toate în termen de valabilitate, erau depozitate corect, ambalajul nu era deteriorat. Nici la Brașov, nici la Codlea nu avem ce reproșa școlilor, a mai spus sursa citată.
Laptele distribuit către cele două școli provine de la același producător, din județul Suceava, iar cornurile din județul Prahova, dar din loturi diferite.
În cursul zilei de vineri, 23 de copii de la Școala Generală nr. 31 din Brașov și cinci de la Școala Generală nr. 2 din Codlea au ajuns la spital după ce au consumat lapte și corn prin programul guvernamental Laptele și cornul, iar apoi au acuzat dureri abdominale, grețuri și vărsături.
ïżœn lipsa unui acord scris din partea Monitorul Expres,
puteïżœi prelua maxim 500 de caractere din acest articol
dacïżœ precizaïżœi sursa ïżœi dacïżœ inseraïżœi vizibil
link-ul articolului:
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!