Deputatul de Alba Cornel Comșa și-a lansat candidatura pentru Primăria Brașov
×
ïżœ n c h i d e
g a l e r i a
f o t o
Dimensiune font:
Autor: M.P.,
11.03.2016
Deputatul independent Cornel George Comșa (ales pe un colegiu electoral din Alba) și-a lansat ieri oficial candidatura pentru Primăria municipiului Brașov. Comșa, care la lansare a fost susținut, printre alții, de muzicianul Marius Moga, va candida tot ca independent și spune că își dorește ca primar, să consolideze principalii piloni ai orașului, respectiv investițiile, infrastructura și educația, cu efecte benefice pentru toate categoriile sociale, indiferent de vîrstă și profesie. Comșa a declarat ieri că își va dirija întreaga campanie în jurul conceptului de familie, avînd în vedere importanța pe care aceasta o are pentru el. Nu mă refer doar la familia mea ci și la familia brașovenilor. Vreau ca Brașovul să fie ca o mare familie în care toată lumea să participe și să aibă, deopotrivă de beneficiat, a declarat Cornel George Comșa, care a adăugat că unul dintre obiectivele sale ar fi crearea unui oraș nou, de tip green city, ca o prelungiure a celui existent. După modelul unor orașe din Germania de Est sau după modele de dezvoltare aplicate în Emiratele Arabe Unite sau în unele țări asiatice emergente, se poate proiecta și construi- atrăgînd fonduri și nu folosind banii brașovenilor - un oraș complet nou, care să se integreze organic cu Brașovul actual, să il ridice și să il revitalizeze, a declarat Comșa la lansarea candidaturii sale pentru primăria Brașovului. Deputatul de Alba este cel de al treilea independent care și-a anunțat candidatura pentru primăria municipiului Brașov, după fostul consilier local Cătălin Leonte și fostul senator Florian Staicu.
ïżœn lipsa unui acord scris din partea Monitorul Expres,
puteïżœi prelua maxim 500 de caractere din acest articol
dacïżœ precizaïżœi sursa ïżœi dacïżœ inseraïżœi vizibil
link-ul articolului:
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!