Autobuzul cumpărat de CJ cu 300.000 de euro va fi scos la licitație
×
ïżœ n c h i d e
g a l e r i a
f o t o
Dimensiune font:
Autor: Mihaela Parghel,
09.03.2016
Cumpărat în 2007 cu 300.000 de euro, autobuzul supraetajat s-a dovedit mai degrabă o gaură în buget decît o sursă de profit
Consiliul Județean vrea să scoată la licitație, pentru închiriere, autobuzul turistic pe care nu îl mai folosește de ani de zile. Autobuzul turistic supraetajat trebuia să fie o atracție în plus pentru Brașov, însă a circulat destul de puțin de străzile orașului, în 2014 reprezentanții administrației județene ajungînd la concluzia că este mai degrabă o gaură în buget, decît o sursă de profit.
CJ a primit o ofertă de vînzare
Potrivit vicepreședintelui CJ, Adrian Gabor, autobuzul turistic este deja amortizat. În acest moment, Consiliul Județean are în vedere închirierea mașinii către un operator de turism, iar în curînd va fi demarată și o licitație. Dacă nu vor exista doritori, nu este exclusă nici posibilitatea unei licitații pentru vînzarea definitivă a autobuzului supraetajat. Există deja unele oferte pentru cumpărarea lui, venite de la două primării din țară. Am primit oferte de la Arad și de la Oradea, a declarat Adrian Gabor. Una dintre sumele vehiculate, și anume 15.000 de euro, este însă de 20 de ori mai mică față de cît a cheltuit Consiliul Județean în 2007 pentru achiziția autobuzului.
Autobuzul decapotabil, o gaură în bugetul județului
Autobuzul decapotabil a fost cumpărat în 2007 contra sumei de 300.000 de euro, iar înaintea alegerilor din 2008 a fost prezentat de Consiliul Județean ca o viitoare sursă de venituri pentru turismul județului. Traseul aprobat pentru autocarul turistic era cuprins între Aleea de sub Tîmpa - Strada Lungă - Biserica Sf. Bartolomeu - zona Belvedere de pe drumul spre Poiana Brașov - Piața Unirii - Biserica Sf. Nicolae - Strada Mureșenilor - Aleea de sub Tîmpa. Întregul traseu putea fi parcurs cu bilet a cărui valoare a fost stabilită de CJ la 5 lei pe călătorie.
Potrivit unei declarații de anul trecut a vicepreședintelui CJ, Claudiu Coman, în ultimii trei ani (2012 - 2015) autobuzul decapotabil etajat a produs pierderi de aproximativ 100.000 de lei. Din documentele SC Consilprest SRL a reieșit că, în 2013, autobuzul a adus venituri de 97.928 de lei. În 2014, veniturile declarate de Consilprest din operarea autobuzului turistic au fost de 125.168 de lei. Vicepreședintele CJ, Adrian Gabor, a adăugat că, în 2015, ultimul an în care a circulat, fiind administrat tot de Consilprest (firma Consiliului Județean), autobuzul a avut încasări de 20.000 de lei și cheltuieli de 50.000 de lei.
ïżœn lipsa unui acord scris din partea Monitorul Expres,
puteïżœi prelua maxim 500 de caractere din acest articol
dacïżœ precizaïżœi sursa ïżœi dacïżœ inseraïżœi vizibil
link-ul articolului:
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!