Fabrica Olympus a scăpat de sancțiuni, în cazul de la Galați
Dimensiune font:
Autor: Mihaela Grădinaru,
09.03.2016
DSP Galați a amendat firma care a distribuit laptele produs la Brașov
Controalele demarate la fabrica de lactate Olympus din Hălchiu și la firma care a distribuit lapte în școlile din Galați a scos la iveală faptul că vinovată de incidentul din comuna Pechea, unde mai mulți copii au fost diagnosticați cu toxiinfecție alimentară, este firma locală care a distribuit laptele și nu producătorul.
Analizele efectuate de Direcția Sanitar Veterinară din Brașov, finalizate ieri, au confirmat faptul că produsele Olympus sînt în conformitate cu toate normele de siguranță alimentară. De asemenea, reprezentanții Comisariatului Regional pentru Protecția Consumatorilor Brașov au făcut, sîmbătă, un control amănunțit la fabrica de lactate Olympus, din comuna Halchiu, dar nu au găsit nimic în neregulă, prin urmare nu exclud posibilitatea ca problemele să fi apărut după ce produsele au ieșit pe poarta fabricii brașovene, mai ales că Olympus nu are contract direct cu Consiliul Județean Galați, iar produsele erau livrate printr-o firmă intermediară. Am făcut un control la fabrica Olympus. Nu am descoperit nereguli sau aspecte care să pună probleme. S-au prelevat probe și urmează să se efectueze analize de laborator la începutul săptămînii viitoare. Rămîne de văzut exact unde au apărut problemele, deoarece Olympus nu are contract direct, iar livrarea laptelui se făcea prin intermediar, a spus Sorin Susanu, șeful Comisariatului Regional pentru Protecția Consumatorilor Brașov.
În schimb, inspectorii sanitari din Galați au dispus sancționarea contravențională și suspendarea temporară a activității de producție a punctului de lucru în cazul firmei care a furnizat lapte elevilor de la Școala nr. 3 din comuna Pechea (Galați), a anunțat, ieri, Ministerul Sănătății.
Pe fondul anchetei epidemiologice derulate la agentul economic care furnizează laptele în școală, inspectorii sanitari au constatat faptul că rezultatul probelor bacteriologice a fost necorespunzător. Conform prevederilor HG 857/2011, art. 41, lit. c, s-a dispus sancționarea contravențională a agentului economic, precum și suspendarea temporară a activității de producție a punctului de lucru, pînă la remedierea deficiențelor constatate, a anunțat Ministerul Sănătății, după ce a fost informat în acest sens de Direcția de Sănătate Publică Galați.
Cîteva cutii cu laptele consumat de elevi erau umflate, deși produsul se afla în termenul de valabilitate. Laptele a fost îmbuteliat la Brașov și distribuit elevilor din Galați de o firmă locală. DSP Galați a decis retragerea de la consum a întregii cantități de lapte depozitat deja în școlile din județ.
ïżœn lipsa unui acord scris din partea Monitorul Expres,
puteïżœi prelua maxim 500 de caractere din acest articol
dacïżœ precizaïżœi sursa ïżœi dacïżœ inseraïżœi vizibil
link-ul articolului:
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!