Experiment: Trecere de pietoni cu senzori și leduri, în Tractorul
Dimensiune font:
Autor: M.P.,
26.02.2016
În maximum o lună, Primăria Brașov va începe amenajarea unei treceri de pietoni cu un sistem ultramodern de semnalizare. Managerul public Miklos Gantz spune că sistemul presupune instalarea pe trotuare, în apropierea spațiului carosabil, a unor stîlpi cu senzori. În funcție de prezența trecătorilor, senzorii modifică intensitatea unor fascicule luminoase care se vor afla pe zebră, astfel încît șoferii să fie atenționați la trecerea pietonilor. Proiectul va fi realizat pro-bono, în parteneriat cu Flash Lighting, firma care deține contractul pentru serviciul de iluminat public al orașului. Practic, soluția propusă presupune montarea pe fiecare sens ce circulație, a unui stîlp de șapte metri vopsit și marcat cu elemente reflectorizante, iar în stratul asfaltic introducerea unor markere inductive. În acest mod se obține un contrast pozitiv pe fiecare bandă de circulație, determinînd observarea în timp util a pietonilor antrenați în traversarea străzii. Sistemul de iluminat va fi prevăzut cu un senzor PIR, montat la înălțimea de cinci metri. Acesta va trimite o comandă de creștere a fluxului luminos în momentul în care va sesiza o persoană în mișcare, în raza lui de acțiune.
Prima trecere de pietoni care va beneficia de acest sistem se va afla pe strada Independenței, în cartierul Tractorul. Acesta va fi un experiment al autorităților locale, care vor monitoriza eficiența noului sistem de semnalizare și în funcție de rezultate vor decide dacă este cazul ca el să fie extins. În maxim o lună vom începe amenajarea noului sistem. Este vorba despre un proiect pilot, care presupune instalarea acestui sistem de semnalizare a trecerii, cu senzori. Deocamdată, el va apărea într-o singură zonă din oraș, iar noi vom analiza, pe o perioadă de timp, eficiența lui. Dacă se va dovedi că este o soluție utilă și eficientă și pentru alte treceri de pietoni din zonele aglomerate ale orașului, vom încerca să identificăm resursele financiare pentru instalarea acestui tip de sistem și în alte cartiere, a declarat Miklos Gantz.
ïżœn lipsa unui acord scris din partea Monitorul Expres,
puteïżœi prelua maxim 500 de caractere din acest articol
dacïżœ precizaïżœi sursa ïżœi dacïżœ inseraïżœi vizibil
link-ul articolului:
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!