Doi bărbați au fost duși la spital, ieri la prînz, după ce mașinile lor s-au ciocnit și au ajuns într-un șanț de la marginea drumului, între localitățile Codlea și Ghimbav. Unul dintre cei doi șoferi a rămas cu picioarele prinse sub bord și a fost nevoie de intervenția unui echipaj de descarcerare pentru a-l scoate din mașină. Ne-am deplasat la fața locului cu o autospecială de descarcerare, două SMURD și un echipaj cu apă și spumă pentru asigurarea măsurilor PSI, a spus cpt. Ciprian Sfreja, purtător de cuvînt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Brașov.
Cei doi șoferi implicați în accident au ajuns la spital, unul dintre ei, în vîrstă de 51 de ani, suferind politraumatisme la membre și torace, iar celălalt, în vîrstă de 54 de ani, a scăpat doar cu cîteva răni ușoare. În schimb, amblele autoturisme au fost distruse aproape în totalitate.
ïżœn lipsa unui acord scris din partea Monitorul Expres,
puteïżœi prelua maxim 500 de caractere din acest articol
dacïżœ precizaïżœi sursa ïżœi dacïżœ inseraïżœi vizibil
link-ul articolului:
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!