Profesorii care au girat lucrările pușcăriașilor nu se află în ilegalitate
Dimensiune font:
Autor: Mihaela Grădinaru,
15.02.2016
Consiliul Național al Rectorilor a finalizat raportul privind lucrările pușcăriașilor girate de profesori universitari, după ce au analizat situația în cazul a 43 de universități, printre care se numără și Universitatea Transilvania Brașov. Consiliul Național al Rectorilor propune să se găsească o soluție legislativă astfel încît, pe viitor, universitățile să poată evalua caracterul și calitatea lucrărilor științifice realizate de pușcăriași, potrivit raportului finalizat privind situația profesorilor universitari implicați în scandalul savanților din pușcărie. Ne exprimăm disponibilitatea de a contribui cu propuneri la elaborarea unor prevederi legale care, pe de-o parte, să nu aducă atingere integrității și prestigiului instituțiilor de învățămînt superior, iar pe de altă parte, să asigure dreptul persoanelor private de libertate de a beneficia de reducerea pedepselor pentru efectuarea de activități cu caracter științific, se arată în raportul Consiliului Național al Rectorilor, realizat la cererea Ministerului Educației. Totodată, reprezentanții universităților spun că ar fi benefică implicarea în acest proces a Institutului Național al Magistraturii, prin intermediul Consiliului Științific propriu.
Universitatea nu își asumă elaborarea lucrărilor
De asemenea, Consiliul Național al Rectorilor spune că universitățile nu își asumă implicarea în procesul de elaborare în penitenciare a lucrărilor cu caracter științific și nici în ceea ce privește identitatea deținutului care a realizat respectiva lucrare. Reprezentanții universităților mai spun că nu ar trebui să existe nici un fel de relație între persoanele private de libertate și cadrele didactice din instituțiile de învățămînt superior, activitatea de evaluare a caracterului științific al lucrărilor putîndu-se efectua fără evidențierea autorului lucrării și cu asigurarea finanțării aferente acestei activități. În prezent, legislația în vigoare nu stabilește niciun fel de relație juridică între instituțiile de învățămînt superior și penitenciare, sau între universități și pușcăriașii care aleg să desfășoare activități cu caracter științific în vederea reducerii pedepselor, se arată în raportul Consiliului Național al Rectorilor.
Profesorii și-au asumat o activitate personală extracontractuală
În ceea ce-i privește pe profesorii universitari aflați în lista publicată de Ministerul Justiției, printre care se numără și 12 profesori brașoveni, CNR consideră că aceștia și-au asumat o activitate personală extracontractuală, în afara raportului juridic cu universitățile în care sînt angajați, se mai arată în raport. Practic, din punct de vedere legal, profesorii care au girat lucrările științifice ale pușcăriașilor nu se află în ilegalitate, exercitarea acestei competențe în afara raportului juridic cu instituția de învățămînt superior angajatoare nefiind interzisă prin nicio normă juridică sau administrativă. Prin urmare, universitățile nu-i pot sancționa pe profesori pentru nerespectarea normelor de etică decît în baza contractului de muncă și în legătură cu executarea acestuia.
În total, profesori din 38 de universități de stat și 24 de universități private au coordonat lucrări scrise de către deținuți. Dintre universitățile care apar în analiză, Universitatea din Craiova conduce detașat cu 59 de lucrări girate, adică 13,85% din toate publicațiile recenzate. Pe locul al doilea, cu 33 de lucrări coordonate (7,75%), este Academia de Studii Economice (ASE) din București, iar pe locul al treilea, cu 31 de lucrări coordonate, se află Universitatea Hyperion din București.
Pe lista universitarilor care au girat lucrări scrise de deținuți în scopul de a-și scurta detenția se află și 12 profesori brașoveni: opt sînt cadre ale Universității Transilvania, dintre care doi nu sînt titulari, iar patru de la facultăți private din Brașov. Profesorii brașoveni au girat 21 de lucrări.
ïżœn lipsa unui acord scris din partea Monitorul Expres,
puteïżœi prelua maxim 500 de caractere din acest articol
dacïżœ precizaïżœi sursa ïżœi dacïżœ inseraïżœi vizibil
link-ul articolului:
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!