Unitățile medicale subordonate Consiliului Județean vor fi vizitate în perioada următoare de reprezentanții Direcției de Sănătate și Asistență Medicală (DSAM) din cadrul CJ, care vor verifica, în primul rînd, achizițiile de aparatură medicală făcută de spitale cu bani alocați de la bugetul județului. Misiunea de control a DSAM va viza și curățenia spitalelor, respectiv modul în care au fost făcute operațiunile de dezinsecție, dezinfecție și deratizare, precum și contractele pentru aceste activități, dar și verificarea modului în care sînt respectate drepturile pacientului și comunicarea. Primul care va fi luat la verificări este Spitalul Clinic de Copii, unde reprezentanții DSAM se vor afla în perioada 15 - 19 februarie. Calendarul controalelor continuă cu Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov (22 februarie - 4 martie), Spitalul de Boli Infecțioase (7 - 11 martie), Spitalul de Obstetrică și Ginecologie (14 - 18 martie), Spitalul de Psihiatrie și Neurologie (21 - 25 martie) și Spitalul de Pneumoftiziologie (28 - 31 martie). Facem aceste controale, am și anunțat programul, pentru că nu este niciun secret. Sperăm ca totul să fie în regulă la spitalele brașovene, a declarat vicepreședintele Consiliului Județean, Adrian Gabor.
În paralel cu aceste acțiuni de control, CJ va începe demersurile pentru transformarea unităților medicale din subordine în spitale clinice. În prezent, doar Spitalul de Copii și Spitalul Județean au acest statut, astfel că pentru Spitalul de Psihiatrie și Neurologie, Spitalul de Boli Infecțioase și Spitalul de Pneumoftiziologie se vor realiza, împreună cu managerii, documentațiile care vor fi trimise apoi la Ministerul Sănătății.
ïżœn lipsa unui acord scris din partea Monitorul Expres,
puteïżœi prelua maxim 500 de caractere din acest articol
dacïżœ precizaïżœi sursa ïżœi dacïżœ inseraïżœi vizibil
link-ul articolului:
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!