Colegiul Național "Dr. Ioan Meșotă" sărbătorește 147 de ani de existență. Cu această ocazie, astăzi, va avea loc, la Sala Patria, de la ora 10.00, o festivitate la care vor participa elevii și profesorii școlii, veterani meșotiști, reprezentanți ai Inspectoratului Școlar Brașov și ai administrației locale. În cadrul festivității vor fi premiați elevii cu rezultate semnificative la etapa națională a olimpiadelor școlare sau la alte concursuri și activități extracurriculare. Va fi lansată revista ,,Licăriri, Anuarul instituției și se vor acorda diploma ,,Elevul Anului, respectiv, ,,Profesorul Anului. Ziua Colegiului va fi sărbătorită și printr-un program artistic. De altfel, spectacolul va marca finalul unei săptămîni bogate în activități grupate pe diferite arii tematice sau științifice (sesiuni de comunicări, ateliere de creație etc). Toate aceste manifestări sînt materializarea bucuriei de a fi meșotist, dar și reafirmarea încrederii în puterea de transformare a societății, singurul reviriment posibil fiind, în viziunea noastră, acela declanșat de educație și de tineri bine pregătiți, care au în plus o personalitate armonioasă și entuziasm, se arată într-un comunicat al meșotiștilor.
ïżœn lipsa unui acord scris din partea Monitorul Expres,
puteïżœi prelua maxim 500 de caractere din acest articol
dacïżœ precizaïżœi sursa ïżœi dacïżœ inseraïżœi vizibil
link-ul articolului:
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!