22 de milioane de lei de la bugetul local, pentru biletele mai ieftine ale elevilor și pensionarilor
Dimensiune font:
Autor: M.P.,
01.02.2016
În acest an, Primăria Brașov va acorda peste 22 de milioane de lei pentru subvenționarea transportului în comun pentru elevi și pensionari. Potrivit proiectului de buget prezentat vineri de reprezentanții municipalității, cele mai mari sume vor fi folosite pentru acoperirea reducerilor acordate la transportul în comun pentru pensionari și donatorii de sînge. De la bugetul local va fi acordată suma de 13,07 milioane lei, care va acoperi biletele gratuite acordate pensionarilor cu venituri sub 1.000 de lei și gratuitatea de 50% la biletele RAT pentru toți pensionarii. Tot de la bugetul local va fi acoperită și subvenția pentru gratuitatea acordată elevilor pe trnasportul în comun. Este vorba de reducerea cu 50 la sută la abonamente pentru toți elevii și de sută la dută pentru cei care nu au nicio absență. Încă 1,45 de milioane de lei vor acoperi subvenționarea transportului pentru persoanele cu handicap grav. Toate aceste sume vor ajunge la RAT Brașov, care va primi, de asemenea, și subvenția care acoperă diferența dintre cost și tarif la bilete și abonamente. Potrivit fostului director de exploatare al RAT, Nicolae Spinean, dacă nu ar exista subvenția acordată Regiei de la bugetul local, un bilet pe transportul în comun ar trebui să coste 6,5 lei, pentru ca RATsă nu fie pe pierdere.
ïżœn lipsa unui acord scris din partea Monitorul Expres,
puteïżœi prelua maxim 500 de caractere din acest articol
dacïżœ precizaïżœi sursa ïżœi dacïżœ inseraïżœi vizibil
link-ul articolului:
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!