Peste 5,8 milioane de lei pentru modernizarea spitalelor din Brașov
×
ïżœ n c h i d e
g a l e r i a
f o t o
Foto: Bogdan Bălaș
Dimensiune font:
Autor: Mihaela Parghel,
27.01.2016
Consiliul Județean insistă pe studiile de fezabilitate care vor sta la baza atragerii de fonduri europene
Dacă obține bani europeni, Spitalul de Copii poate deveni unul dintre cele mai mari din România
Consiliul Județean investește în acest an peste cinci milioane de lei în dotarea spitalelor brașovene și în realizarea unor studii de fezabilitate care vor sta la baza unor aplicații pe programe europene pentru modernizare. De cei mai mulți bani vor beneficia Spitalul Clinic Județean de Urgență, Spitalul Clinic de Obstetrică și Ginecologie și Spitalul de Psihiatrie și Neurologie. Am avut întîlniri cu directorii economici, managerii generali și responsabilii de resurse umane de la fiecare spital în parte și am decis să alocăm în primă fază sumele pentru o serie de dotări absolut necesare, dar și pentru studii de fezabilitate, pentru a lua astfel o opțiune serioasă și la accesarea de fonduri europene, cînd se vor deschide axele de finanțare. În măsura în care acești bani vor fi cheltuiți în totalitate, la rectificarea bugetară de după jumătatea anului am putea aloca și alte sume, din excedentul pe care îl avem, a declarat vicepreședintele Consiliului Județean, Adrian Gabor.
Spitalul Clinic de Urgență, dotări de 2,34 milioane de lei din bani publici
Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov (SCJU), unitatea medicală care are și cel mai mare buget din venituri proprii - de 5,690 milioane lei - își va cumpăra în acest an un aparat de sterilizare al cărui cost, împreună cu instalarea și punerea în folosință, este estimat la 402.000 lei. De asemenea, vor fi cumpărate trei ecografe multidisciplinare cu trei traductori, estimate la 486.000 de lei, și două ecografe cu doi traductori, care ar costa 270.000 de lei. Printre achiziții se mai numără și două motoare ortopedice (74.000 de lei), zece monitoare portabile de urgență (125.000 lei), zece paturi ATI radiotransparente (216.000 lei), mese de operație, tărgi și mai multe sisteme de purificare a aerului. Tot în acest an, în luna aprilie, este estimată începerea lucrărilor de modernizare la corpul B al Spitalului Clinic Județean de Urgență, care vor dura 24 de luni. Lucrările vor fi achitate din creditul de 1,5 milioane de euro accesat de Consiliul Județean și din suma de 1,8 milioane euro obținută în vînzarea fostului Spital Dermato.
Maternitatea își cumpără centrale de încălzire pentru corpul vechi
Spitalul de Obstetrică și Ginecologie Al.I. Sbîrcea își va cumpăra în acest an cîteva echipamente scumpe, printre care un ecograf 3D performant, în valoare de 370.000 de lei, un analizor de biochimie, în valoare de 242.000 de lei, un analizor de coagulare, estimat la 177.000 de lei, o lampă scialitică pentru blocul operator, estimată la 90.000 de lei și un defibrilator bipolar cu monitor inclus, în valoare de 46.000 de lei. La solicitarea conducerii Spitalului de Obstetrică și Ginecologie, Consiliul Județean a alocat în acest an și sumele necesare instalării a două centrale de apă caldă și căldură de 950 de kW, care vor fi utilizate pentru corpul vechi al Maternității. Pentru cele două centrale, Consiliul Județean a prevăzut în buget 505.000 lei. Tot în 2016, pe lista achizițiilor Spitalului de Obstetrică și Ginecologie se află și un ventilator pentru Secția de Terapie Intensivă.
Spitalul Clinic de Copii investește în modernizarea clădirii
Spitalul Clinic de Copii, care primește în acest an 552.000 de lei de la Consiliul Județean, va cumpăra, de asemenea, două aparate de încălzire a pacienților (40.000 de lei), o unitate de electrochirurgie (30.000 de lei) și un pat special pentru chirurgie plastică și arși (22.000 de lei). Mare parte din investițiile din acest an la Spitalul Clinic de Copii vor merge pe modernizarea clădirii. Reparațiile capitale la Secția de Chirurgie, programate în acest an, sînt evaluate la 250.000 de lei. De asemenea, la Spitalul de Pneumoftiziologie, pe lista de achiziții este un microscop binocular cu inversie și fluorescență și un analizor automat de electroforeză (27.000 de lei), iar la Spitalul de Boli Infecțioase, mai multe analizoare și un aparat pentru electroforeză cu gel, în valoare de 150.000 de lei.
Spitalul Clinic de Copii poate deveni unul dintre cele mai mari din țară
La Spitalul Clinic de Copii, reprezentanții Consiliului Județean speră să continuie lucrările de extindere și modernizare a clădirii, beneficiind de fonduri europene. Din Axa 8 a Programului Operațional Regional, CJ și-a propus să atragă sumele necesare modernizării, reabilitării, extinderii și echipării infrastructurii de la Spitalul Clinic de Copii, pe care vor să îl transforme în cel mai mare de acest gen din Regiunea Centru.
Spitalul de Copii poate obține fonduri de peste zece milioane de euro pe Axa 8, iar prin investițiile pe care le pregătește poate să devină unul dintre cele mai mari de acest gen din țară. Pentru asta însă, la fel ca celelalte spitale, trebuie să aibă, pînă în aprilie, un studiu de fezabilitate cu proiect tehnic bine pus la punct. Trebuie să avem documentațiile pregătite pentru ca pînă în iulie să facem doar micile reglaje la nivel de studii de fezabilitate, a declarat Adrian Gabor.
Bani europeni pentru investițiile mari
Deși administrația județeană s-a arătat deschisă să aloce sume importante de la bugetul propriu pentru dotarea spitalelor brașovene, vicepreședintele Consiliului Județean, Adrian Gabor, spune că, pentru investițiile mari ale unităților medicale din Brașov, se vor căuta finanțări din fonduri europene. Am alocat bani pentru realizarea unor studii de fezabilitate, care vrem să fie făcute repede și bine, astfel încît, la momentul cînd se vor deschide axele de finanțare pe programe europene, să poată fi depuse. Avem nevoie de Studii de Fezabilitate, nu de SF-uri, cu proiecte tehnice care să acopere cît mai mult din investiții, astfel încît cofinanțarea noastră să fie cît mai mică, a declarat Gabor. Astfel, Spitalul de Pneumoftiziologie a primit 80.000 de lei pentru a face expertiza și studiul de fezabilitate pentru extinderea, modernizarea și dotarea ambulatoriului integrat, Unitatea de Asistență Medico-Socială de Pneumoftiziologie de la Sînpetru a primit 55.000 de lei pentru studiul aferent reparațiilor capitale la clădire, Spitalul Clinic Județean de Urgență va face studiile de fezabilitate pentru reabilitarea și dotarea UPU și a Ambulatoriului, pentru care a primit 144.000 de lei, și studiul pentru eficientizarea energetică a Staționarului Central, a pavilionului Astra și a pavilionului Tractorul, pentru care a primit încă 250.000 lei. Spitalul de Psihiatrie și Neurologie va pregăti, la rîndul său, un studiu de fezabilitate pentru dotarea cu aparatură medicală, în vederea depunerii unei cereri de finanțare pe Axa 8 a Programului Operațional Regional.
ïżœn lipsa unui acord scris din partea Monitorul Expres,
puteïżœi prelua maxim 500 de caractere din acest articol
dacïżœ precizaïżœi sursa ïżœi dacïżœ inseraïżœi vizibil
link-ul articolului:
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!