Inițiativa de reducere a tarifelor la salubritate, respinsă în Consiliul Local
×
ïżœ n c h i d e
g a l e r i a
f o t o
Foto: Bogdan Bălaș
Dimensiune font:
Autor: Mihaela Parghel,
26.01.2016
Proiectul nu respectă legea, în condițiile unui contract în derulare, iar susținerile din expunerea de motive avansată de Răzvan Popa sînt în totală contradicție cu datele comunicate de Direcția de Statistică Brașov, se arată în explicațiile date de serviciile de specialitate ale Municipalității
Inițiativa consilierului local Răzvan Popa pentru reducerea prețului la serviciile de salubritate a fost respinsă ieri de Consiliul Local al municipiului Brașov. Inițiativa, care s-a tranformat în proiect de hotărîre prin semnătura de susținere a nouă consilieri locali (unii dintre ei retrăgîndu-și ulterior semnătura), a fost supusă aprobării în ședința de ieri și respinsă, întrucît doar trei aleși locali au votat pentru, respectiv Răzvan Popa, Florin Teodorescu și Cătălin Leonte, toți de la PSD. Cei doi reprezentanți ai FDGR au preferat să nu își asume nicio decizie, abținîndu-se de la vot, iar restul, de la PNL, UDMR și cei trei independenți Adrian Atomei, Mircea Boriceanu și Radu Pușcariu au votat împotrivă. De altfel, proiectul de hotărîre a primit aviz negativ și din partea comisiilor de specialitate ale CL.
Aviz negativ de la comisii
Comisiile 1 (Buget-finanțe), 5 (Juridică) și 6 (Gospodărire Comunală) din Consiliul Local au avizat negativ acest proiect după ce au primit un raport de specialitate de la serviciile Primăriei, din care a rezultat că o astfel de cerere pentru reducerea tarifului la salubritate, în condițiile unui contract în derulare, nu respectă legislația, a explicat președintele de ședință, Ovidiu Sîrghe. Documentația pregătită de aparatul de specialitate al Primăriei arată că inițiatorii proiectului de hotărîre au invocat pentru cererea lor de reducere a tarifului la salubritate, actualele condiții economice care ar permite acest lucru. Ori această expunere ar fi construită pe premise false, în condițiile în care, din punct de vedere legal, atunci cînd se calculează prețul de referință la serviciul de salubritate, de referință sînt indicele prețurilor de consum și rata inflației. Pe de altă parte, reprezentanții Municipalității spun că operatorii cu care există deja un contract au dreptul să-și ajusteze prețurile, raportîndu-se la evoluția generală a economiei. Actualizarea tarifelor este «operațiunea de analiză a nivelului tarifelor existente și a structurii acestora, conform normelor metodologice elaborate de autoritatea de reglementare competentă, prin care se asigură corelarea nivelului tarifelor stabilite anterior cu evoluția generală a prețurilor și tarifelor din economie», iar evoluția generală a prețurilor și tarifelor din economie este stabilită prin rata inflației. Susținerile din expunerea de motive (a proiectului depus de Răzvan Popa, n.red.) sînt în totală contradicție cu datele comunicate de Direcția de Statistică Brașov, se arată în explicațiile date de serviciile de specialitate ale Municipalității.
Inițiativa și-a desfășurat traseul administrativ și a fost respinsă
Reamintim că social-democratul Răzvan Popa a inițiat la sfîrșitul anului trecut, în prag de an electoral, un proiect de hotărîre solicitînd micșorarea cu zece la sută a tarifelor la serviciile de salubritate, practicate de cele două firme din oraș. Inițiativa sa s-a transformat în proiect de hotărîre de Consiliu Local după ce a primit nouă semnături de susținere din partea celorlalți consilieri locali. Ulterior, după ce au cerut puncte de vedere din partea serviciilor de specialitate ale Municipalității, o parte dintre aleșii locali care au semnat pentru această inițiativă și-au retras susținerea, considerînd că, într-adevăr, o astfel de cerere nu respectă prevederile legii. Cu toate astea, actul normativ inițiat de Răzvan Popa și-a continuat traseul administrativ și a ajuns în Consiliul Local, cu aviz negativ din partea comisiilor Consiliului Local, fiind respins în final prin votul majorității din CL. Am demonstrat încă o dată, deși nu era nevoie, că primarul, împreună cu o majoritate din CL, ia decizii în detrimentul comunității, doar pentru un grup restrîns de apropiați. Se repetă și scenariul în care cînd nu vrea să faca ceva, Primăria invocă o mulțime de motive pentru păgubosul «nu se poate», a declarat Răzvan Popa la finalul ședinței de ieri, prin intermediul unui comunicat de presă. Comunicatul lui Popa vine în condițiile în care în ședințele de Consiliu Local el nu a luat cuvîntul pentru a-și apăra proiectul.
ïżœn lipsa unui acord scris din partea Monitorul Expres,
puteïżœi prelua maxim 500 de caractere din acest articol
dacïżœ precizaïżœi sursa ïżœi dacïżœ inseraïżœi vizibil
link-ul articolului:
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!