Lucrările de restaurare a Cetății Făgăraș vor continua și în acest an, iar primăria municipiului alocă 17,33 de milioane pentru continuarea intervențiilor. Aceasta este suma la care a fost estimat contractul pentru restaurările ce se vor face în următorii doi ani. Primăria municipiului Făgăraș a lansat deja în Sistemul Electronic de Achiziții Publice anunțul pentru contractul de proiectare și execuție a restaurărilor, banii avînd ca sursă o finanțare europeană. Contractul de proiectare și execuție scos la licitație de primăria Făgăraș vine după lucrările de restaurare făcute și în anii trecuți. De exemplu, în 2015 Sala tronului a fost renovată, mobilată cu piese specifice secolelor XVI - XVII, și redeschisă după 50 de ani. La puțin timp de la deschiderea către public, sala- care în trecut a primit și soli ai regelui Franței, Ludovic al XIV-lea, iar în perioada 1948 - 1960 a fost și închisoare comunistă- a fost și locul unde s-a desfășurat un eveniment la care au participat în jur de o sută de reprezentanți ai Alianței Nord-Atlantice. Anul trecut a fost restaurat și Turnul Thomory. În 2015, Cetatea Făgărașului a fost vizitată de peste 100.000 de turiști, dublu față de 2014, cînd s-au înregistrat doar 55.000 de turiști.
ïżœn lipsa unui acord scris din partea Monitorul Expres,
puteïżœi prelua maxim 500 de caractere din acest articol
dacïżœ precizaïżœi sursa ïżœi dacïżœ inseraïżœi vizibil
link-ul articolului:
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!