Primăria Brașov e dispusă să investească în aeroport
×
ïżœ n c h i d e
g a l e r i a
f o t o
Foto: Bogdan Bălaș
Dimensiune font:
Autor: Mihaela Parghel,
18.01.2016
Plecînd de la ceea ce e plătit sau executat deja și de la suma de care mai este nevoie, vom vedea măsura implicării noastre, spune primarul George Scripcaru
Primăria Brașov este pregătită să susțină construirea Aeroportului Internațional Brașov-Ghimbav, însă se va implica în investiție doar după clarificarea problemei cu terenul și după ce Consiliul Județean va prezenta un raport privind cheltuielile de pînă acum și cele care au rămas de făcut, a anunțat primarul municipiului Brașov, George Scripcaru. Sîntem dispuși să susținem acest proiect, însă pentru început trebuie să știm la ce ne raportăm din punct de vedere financiar și cu cît participăm la această investiție. Asta înseamnă că deținătorul proiectului, respectiv Consiliul Județean, trebuie să dimensioneze clar această investiție, pentru a vedea care este valoarea totală și care este necesitatea din punct de vedere financiar. Plecînd de la ceea ce e plătit sau executat deja și de la suma de care mai este nevoie, vom vedea măsura implicării noastre, a declarat primarul municipiului Brașov.
Municipiul poate obține un credit în condiții avantajoase
Sursa finanțării pentru proiectul aeroportului ar putea fi un credit bancar, spune primarul, care susține că municipiul Brașov poate accesa în acest moment un împrumut în condiții avantajoase, avînd în vedere ratingul și gradul de îndatorare. Avem un rating Fitch bun și un grad de îndatorare suficient de permisiv, mai ales că am finalizat returnarea creditului către Banca Europeană de Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), astfel că acum avem mai multe variante de accesare de fonduri. Am discutat cu bănci care sînt dispuse și chiar doresc să ne acorde un împrumut, mai ales dacă vorbim despre o investiție de această natură. Municipiul Brașov este în situația de a obține un credit în condiții avantajoase, a declarat primarul George Scripcaru. Dacă înainte de returnarea creditului BERD, accesat în urmă cu mai mulți ani pentru modernizarea flotei RAT, municipiul Brașov avea un grad de îndatorare de 6,2 la sută, în acest moment, gradul de îndatorare este de cinci la sută. Avînd în vedere ratingul, dar și veniturile, municipiul poate merge pînă la un grad de îndatorare de 30%, a explicat primarul.
Putem participa cu 10 la sută sau 25 la sută, dacă știm la ce ne raportăm
Pentru decizia finală de a participa în această investiție, Primăria așteaptă clarificarea problemei patrimoniale a aeroportului, avînd în vedere că, în acest moment, deși există o lege care transferă terenul de construcție din proprietatea statului în cea a CJ, ea nu poate fi pusă în aplicare, din cauza unor erori la nivelul numerelor cadastrale cuprinse în actul normativ. Poate acum este momentul ca toți parlamentarii de Brașov să își dea mîna și să rezolve cu adevărat problema. În loc să meargă toți pe aceeași linie, au luat-o în direcții diferite și pînă la urmă au constatat că nici unii, nici alții nu au rezolvat problema la nivel decizional, a spus primarul, făcînd referire la cele două proiecte similare de lege privind transferul terenului aeroportului de la stat către CJ, care au mers în paralel în Parlament, fiind susținute unul de PNL, celălalt de PSD.
Societate cu acțiuni deținute de CJ și Primărie
După clarificarea problemei patrimoniale, una dintre variantele luate în discuție de Municipalitate pentru participarea financiară în proiectul aeroportului vizează asocierea cu Consiliul Județean într-o societatea comercială pe acțiuni. Sîntem în situația de a putea participa cu zece la sută sau cu 25 la sută. Totul este să știm la ce sumă finală ne raportăm și să primim informațiile despre stadiul în care se află proiectul. Acum, unii spun că ar mai trebui 20 de milioane de euro, alți 30 de milioane, ca la piață. Lucrurile trebuie însă să fie foarte clare din punctul de vedere al unui proiect tehnico-economic ce trebuie elaborat pornind de la ceea ce s-a făcut pînă acum și știind de cît mai este nevoie pentru finalizarea investiției. Avem posibilitatea să ne implicăm, ca municipiu. Noi sîntem pregătiți, dar așteptăm toate informațiile de care avem nevoie pentru a lua o decizie, a mai spus primarul.
ïżœn lipsa unui acord scris din partea Monitorul Expres,
puteïżœi prelua maxim 500 de caractere din acest articol
dacïżœ precizaïżœi sursa ïżœi dacïżœ inseraïżœi vizibil
link-ul articolului:
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!