Unele secții de la Spitalul Județean vor fi mutate în fostul Spital de Oncologie
×
ïżœ n c h i d e
g a l e r i a
f o t o
Dimensiune font:
Autor: Mihaela Parghel,
15.01.2016
În această perioadă se fac igienizări la fostul Spital de Oncologie, astfel încît după luna aprilie, cînd vor începe efectiv lucrările de reparații și modernizare la corpul B al Spitalului Județean, să se poată face transferul
Clădirea în care a funcționat Spitalul de Oncologie va fi igienizată pentru a găzdui unele secții ale Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov, în perioada în care corpul B al acestei unități medicale va intra în reabilitare. Președintele Comisiei de Sănătate din Consiliul Județean, Mariana Cîju, a declarat că în această perioadă se fac igienizări la fostul Spital de Oncologie, astfel încît după luna aprilie, cînd vor începe efectiv lucrările de reparații și modernizare la corpul B al Spitalului Județean, să se poată face transferul.
Șantier la Spitalul Județean, din luna aprilie
După o licitație cu cîntec pentru desemnarea firmei care să se ocupe de reabilitarea corpului B al Spitalului Clinic Județean de Urgență, se pare că lucrurile încep totuși să se miște. În perioada următoare va începe proiectarea, iar apoi va trebui să venim în plenul Consiliului Județean cu indicatorii tehnico-economici pentru investiție. Cel mai probabil în luna aprilie vor începe și lucrările propriu-zise, a spus consilierul județean Mariana Cîju. Investițiile pentru reabilitarea corpului B al Spitalului Județean sînt estimate la 3,2 milioane de euro, bani care provin, pe de-o parte din vînzarea Spitalului Dermato, pe care s-au obținut 1,8 milioane de euro, și dintr-un împrumut de 1,5 milioane de euro deja contractat. Lucrările ar urma să se întindă pe o perioadă de pînă la doi ani.
CJ ar vrea să extindă UPU
După finalizarea acestor lucrări, Consiliul Județean are în vedere și o extindere a Unității de Primiri Urgențe (UPU) a Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov. Însă pentru această investiție se caută cofinanțări din fonduri europene. În programele de reabilitări vor fi cuprinse, de asemenea, și Pavilionul Astra și corpul de la Tractorul, ambele preluate de la Primăria Brașov.
Pe de altă parte, rămîn în continuare în aer cele trei pavilioane ale Spitalului de Pneumoftiziologie care au fost retrocedate și trebuie evacuate. Cei de la Pneumoftiziologie ar dori ca pacienții să fie mutați la Pavilionul Mîrzescu, însă Spitalul Județean, de care aparține acesta, nu este de acord, a precizat Mariana Cîju.
ïżœn lipsa unui acord scris din partea Monitorul Expres,
puteïżœi prelua maxim 500 de caractere din acest articol
dacïżœ precizaïżœi sursa ïżœi dacïżœ inseraïżœi vizibil
link-ul articolului:
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!