Clienții GDF Suez nu mai pot plăti factura la Poștă
Dimensiune font:
Autor: MEx,
13.01.2016
Compania franceză nu se mai folosește de oficiile Poștei Române, pentru că aceasta ar fi încălcat obligațiile contractuale. Clienții furnizorului de gaze GDF Suez Romania (ENGIE) nu își vor mai putea plăti facturile la gaze în oficiile Poștei Române, potrivit unei adrese trimise acestora de către companie. Francezii au întrerupt contractul cu Poșta din cauza neonorării obligațiilor contractuale de către această instituție. Prin urmare, pentru abonații din mai multe orașe din țară, printre care și pentru cei din Brașov, rămîn la dispoziție doar ghișeele bancare și oficiile PayPoint, Payzone, Rompay, QIWI sau ZebraPay sau plata online a facturii. Încetarea acestei relații de colaborare nu afectează în niciun fel clienții GDF SUEZ Energy Romania care a adoptat marca ENGIE, aceștia avînd la dispoziție 13.000 de puncte de plată unde pot plăti numerar factura de gaze naturale cît și modalități online cum ar fi aplicația mobilă engiemobile.ro, viramentul bancar sau debitul direct prin Agenția online și nici transmiterea facturilor catre clienții nostri, spun reprezentanții GDF Suez. Potrivit acestora, dacă totuși un client vrea neapărat să plătească factura la Poștă, o poate face, dar nu gratuit ca pînă în prezent, ci în urma plății unei taxe la fața locului. Reprezentanții GDF Suez nu au precizat care au fost obligațiile contractuale încălcate de Poșta Română. GDF Suez este furnizorul de gaze în regim reglementat pentru jumătatea de sud a României. Compania deservește circa 1,4 milioane de clienți.
ïżœn lipsa unui acord scris din partea Monitorul Expres,
puteïżœi prelua maxim 500 de caractere din acest articol
dacïżœ precizaïżœi sursa ïżœi dacïżœ inseraïżœi vizibil
link-ul articolului:
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!