Dacă la 31 decembrie 2014 se înregistraseră 171.624 de treceri prin sistemul de taxare al transportului pe cablu, la aceeași dată din 2015 s-au înregistrat 102.239 de treceri prin turnicheți
Schiorii nu s-au înghesuit pe pîrtiile din masivul Postăvarul în primele zile de funcționare a domeniului schiabil. Față de sezonul trecut din 2014 - 2015, primele zile de schiat din 2015 - 2016 au fost ceva mai slabe din punct de vedere al numărului de turiști. De exemplu, dacă la 31 decembrie 2014 se înregistraseră 171.624 de treceri prin sistemul de taxare al transportului pe cablu, la aceeași dată din 2015 s-au înregistrat 102.239 de treceri prin turnicheți. Cifrele sînt valabile în condițiile în care sezonul de schi anterior a început ceva mai devreme, pe 18 decembrie 2014, față de acesta, în care pîrtiile au fost deschise pe 22 decembrie.
Aglomerație pe pîrtii, în a doua zi din an
Administratorii domeniului schiabil spun că în primele două săptămîni de la deschiderea pîrtiilor, din 22 decembrie 2015 pînă în 3 ianuarie 2016 s-au înregistrat 160.558 de treceri prin turnicheții de la transportul pe cablu. Numărul utilizărilor transportului pe cablu, care dă o bună referință despre turiștii care au venit să schieze în Poiana Brașov în aceste două săptămîni, este vizibil mai mic față de sezonul trecut. În aceeași perioadă a sezonului anterior, pînă la 3 ianuarie 2015, pe pîrtiile din Poiană s-au înregistrat 244.548 de urcări. Înainte de Anul Nou 2016, cea mai bună zi pentru schiat pare să fi fost 26 decembrie, de altfel singura dată la care în acest an s-au înregistrat mai mulți turiști față de anul trecut. În a doua zi de Crăciun, în Poiană au fost 14.431 de urcări spre pîrtii cu transportul pe cablu, față de aceeași zi din anul anterior, cînd au fost 13.026 de urcări. După Anul Nou, cea mai aglomerată zi a fost 2 ianuarie 2016, cînd s-au înregistrat 25.994 de treceri prin turnicheți (mai puțin față de 2 ianuarie 2015, cînd au fost 31.361), și 3 ianuarie 2016, cu 17.270 de urcări (de asemenea, mai puțin față de 3 ianuarie 2015, cînd au fost 26.452).
Sezonul de schi 2015 - 2016 a început mai tîrziu
Diferența vizibilă între numărul de schiori din sezonul trecut și din acest sezon este făcută, pe de o parte, de faptul că în decembrie 2015 pîrtiile s-au deschis mai tîrziu, fiindcă vremea a fost destul de caldă și nu au existat ninsori naturale, astfel că administratorii domeniului schiabil au fost nevoiți să folosească tunurile de producere a zăpezii artificiale și lăncile. Pe de altă parte, fiind vorba despre înzăpezire artificială, pîrtiile din Poiană au fost deschise pînă acum doar parțial, în părțile superioare ale masivului Postăvarul, care au permis menținerea unui strat propice de zăpadă.
De ieri, pîrtia Sulinar s-a deschis integral
Pînă acum, singura pîrtie care a funcționat integral, și în partea superioară și în cea inferioară, a fost Drumul Roșu, care era utilizabilă de sus pînă jos încă dinainte de Anul Nou. De la acest început de săptămînă însă funcționează integral și pîrtia Sulinar, care este deschisă de ieri inclusiv în partea sa inferioară cu legături spre Subteleferic și telegondolă.
Transportul pe cablu, în schimb, nu este deschis integral, din cauza condițiilor meteo. Ieri, de exemplu, din cauza vîntului puternic ce spulbera zăpada, a funcționat doar teleschiul Bradul și intermitent, telecabina Capra Neagră, astfel că schiorii au putut utiliza efectiv doar pîrtia Bradul, la care au avut acces. Asta deși, în continuare, starea pîrtiilor este una bună, cu strat de zăpadă ce măsoară aproximativ 60 de centimetri. Excepție face pîrtia Bradul, unde zăpada măsoară 40 de centimetri.
ïżœn lipsa unui acord scris din partea Monitorul Expres,
puteïżœi prelua maxim 500 de caractere din acest articol
dacïżœ precizaïżœi sursa ïżœi dacïżœ inseraïżœi vizibil
link-ul articolului:
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!