Gheorghe Hermeneanu a fost eliberat din Penitenciarul Codlea și plasat în arest la domiciliu, conform unei decizii definitive a Curții de Apel Brașov
Primarul comunei Bran, Gheorghe Hermeneanu (foto), nu se mai află în spatele gratiilor. Judecătorii Curții de Apel Brașov au decis, în ajun de Crăciun să îi înlocuiască edilului măsura arestului preventiv cu cea a arestului la domiciliu. Sentința, care este definitivă, a fost pronunțată pe data de 23 decembrie, Hermeneanu fiind eliberat din Penitenciarul Codlea. Pe timpul arestului la domiciliu, edilul din Bran nu are voie să comunice cu trei martori denunțători și cu alți zece martori care au depus mărturii în acest dosar. De asemenea, el va primi vizite zilnice de la poliția din localitate pentru a verifica dacă își respectă obligația de a nu părăsi domiciliul. El are dreptul să-și părăsească locuința de domiciliu doar pentru a se prezenta în fața magistraților, atunci cînd este chemat. Gheorghe Hermeneanu a fost arestat preventiv pentru 30 de zile în 5 noiembrie, după ce a fost prins în flagrant luînd mită de la reprezentantul legal al unei societăți comerciale cu care Primăria s-a aflat în relații contractuale, suma de 5.000 lei pretinsă anterior, suma reprezentînd un procent de aproximativ 10% din valoarea unui contract de prestări servicii de amplasare a instalațiilor ornamentale în comuna Bran, cu ocazia sărbătorilor de iarnă, potrivit procurorilor Parchetului de pe lîngă Tribunalul Brașov. Două săptămîni mai tîrziu, în 18 noiembrie, edilul a fost suspendat din funcție de către prefectul Mihai Mohaci. Hermeneanu este primar al comunei Bran din anul 2004, aflîndu-se în prezent la cel de-al treilea mandat. Anul trecut, în luna mai, Agenția Națională de Integritate l-a declarat pe Hermeneanu în stare de incompatibilitate, dar și în conflict de interese cu funcția de primar al comunei Bran. Începînd din 17 iunie 2008 Gheorghe Hermenean deține simultan funcția de primar și calitatea de comerciant persoană fizică autorizată, membru al Hermeneanu Maria Întreprindere Familială, potrivit ANI. De asemenea, încălcînd legea, Gheorghe Hermeneanu și-a angajat fiul, în intervalul 1 octombrie 2010 - 15 august 2011, pe postul de consilier la Compartimentul Proiecte Comunitare din cadrul Primăriei Comunei Bran.
ïżœn lipsa unui acord scris din partea Monitorul Expres,
puteïżœi prelua maxim 500 de caractere din acest articol
dacïżœ precizaïżœi sursa ïżœi dacïżœ inseraïżœi vizibil
link-ul articolului:
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!