Începînd din prima zi a anului viitor, Regia Autonomă de Transport Brașov va pune în aplicare noul Plan de Servicii aprobat de Consiliul Local Brașov prin Hotărîrea nr. 589/27 noiembrie 2015. Astfel, vor fi unificate traseele 7 și 30, noua linie urmînd a avea indicativul 7, precum și traseele 3 și 5B, urmînd a rămîne indicativul 3. Noile linii vor deservi ambele trasee parcurse acum, urmînd ca RAT Brașov să stabilească un grafic de circulație cît mai avantajos pentru toți călătorii. De asemenea, traseul liniei 2 va fi între Rulmentul și Strada Castanilor, traseul 25 între Avantgarden și Gara CFR, traseul 37 va fi între Craiter și Centrul Civic, traseul 34B între Timiș Triaj și Centrul Civic, iar traseul 40 între Stupini și Gara CFR. Planul de Servicii aprobat pentru anul 2016 prevede și desființarea a trei linii de transport, respectiv 11, 12 și 45, linii al căror grad de încărcare este, potrivit monitorizărilor efectuate, foarte redus, mai anunță Regia. Măsurile pentru eficientizarea activității RAT Brașov s-au bazat pe considerente ce țin de eliminarea suprapunerilor de trasee aproape identice, lipsa cererii de transport ce se înregistrează pe anumite trasee sau echilibrarea fluxurilor de călători. De asemenea, deciziile au ținut cont și de noile facilități de călătorie care s-au introdus în cursul acestui an și care măresc gradul de mobilitate al călătorilor: abonamentul unic și valabilitatea biletului timp de 50 de minute, se arată într-un comunicat al RAT.
ïżœn lipsa unui acord scris din partea Monitorul Expres,
puteïżœi prelua maxim 500 de caractere din acest articol
dacïżœ precizaïżœi sursa ïżœi dacïżœ inseraïżœi vizibil
link-ul articolului:
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!