Plenul reunit al Parlamentului a respins ieri amendamentele prin care parlamentarii liberali brașoveni cereau suplimentarea bugetului alocat Ministerului Dezvoltării astfel încît să permită continuarea lucrărilor la aeroportul Brașov. Amendamentele au fost inițiate de deputații brașoveni Mihai Donțu (PNL) și Mihai Sturzu (independent, pînă zilele trecute PSD) și susținute de deputatul brașovean Gheorghe Ialomițianu (PNL), alături de alți parlamentari liberali. Se pare că singurul parlamentar PSD de Brașov care a votat pentru acest amendament a fost Emil Niță, ceilalți aleși PSD votînd la unison împotrivă. Cred cu putere că Brașovul merită 40 de milioane de euro pentru realizarea acestei investiții. Brașovul este între primele județe din țară care contribuie la bugetul de stat și cred că este și o chestiune de echitate ca o parte din taxele plătite de brașoveni să se întoarcă la ei, prin această investiție. Este de domeniul evidenței care sînt beneficiile finanțării aeroportului: mai multe locuri de muncă bine plătite, intensificarea schimburilor comerciale și stimularea turismului din întreaga regiune. Din păcate, în cadrul discuțiilor din Comisia pentru buget, atît Ministerul Transporturilor, cît și Ministerul Dezvoltării au dat din umeri și au spus că nu găsesc spațiu în buget pentru a finanța această investiție! Cu acest prilej, eu am oferit și soluția de finanțare - fondul de rezervă aflat la dispoziția Guvernului, a declarat Gheorghe Ialomițianu într-un comunicat transmis redacției. Amendamentele au fost respinse, însă deputatul susține că are totuși o soluție: Îi cer prefectului de Brașov să demareze procedurile prin care să solicite Guvernului finanțarea acestei investiții de la fondul de rezervă. Sînt bani, iar aceștia se pot distribui din fondul de rezervă, așa cum s-a făcut în fiecare an. Numai în ultimii doi ani s-au distribuit între 1 și 2,5 miliarde lei, cea mai mare parte fiind risipiți. Cred că toți românii s-ar bucura, nu numai brașovenii, dacă în 2016 va fi finanțat aeroportul de la Brașov, se mai arată în comunicatul trimis de deputatul brașovean.
ïżœn lipsa unui acord scris din partea Monitorul Expres,
puteïżœi prelua maxim 500 de caractere din acest articol
dacïżœ precizaïżœi sursa ïżœi dacïżœ inseraïżœi vizibil
link-ul articolului:
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!