Suspectul Paul al României, plasat în arest la domiciliu
×
ïżœ n c h i d e
g a l e r i a
f o t o
Dimensiune font:
Autor: M.E.,
14.12.2015
Paul al României (foto), așa cum apare în actele de identitate Paul Lambrino, a fost plasat în arest la domiciliu. Decizia a fost luată sîmbătă de Curtea de Apel Brașov. Curtea de Apel Brașov a respins cererea DNA de arestare preventivă în dosarul de retrocedări cu prejudiciu de peste 135 de milioane de euro în care este implicat Paul Lambrino. Decizia poate fi contestată la Înalta Curte de Casație și Justiție. Paul Lambrino a anunțat la ieșirea de la instanță că nu va face contestație. Am făcut și eu plîngeri penale. Trebuie să se verifice tot, vreau să fie corect. Sînt mai relaxat acum. Se întîmplă ce se întîmplă pentru că am făcut plîngeri penale. Nu e nimic adevărat. N-am primit nimic, niciun pămînt, a declarat nepotul nelegitim al Regelui Carol al II-lea.
A ales calea mai scurtă
Procurorii spun că, în 2006, după zeci de procese pierdute, Paul al României a ales calea mai scurtă pentru a dobîndi ce considera că i se cuvine - o parte din averea Casei Regale - Carol al II-lea și Prințesa Elena a României, avere care nu i se cuvenea însă. Remus Truică mi-a spus că are relații la nivel politic, că el este foarte interesat de Snagov și Băneasa și că poate să recupereze pentru noi. (...) Cînd am ezitat să semnăm, fiind nemulțumiți de procentele luate de Truică, acesta ne-a spus că este ultima șansă pe care o avem, că altfel nu vom obține nimic. Cu această ocazie ni s-a precizat că ei au acces inclusiv la Curtea Supremă, că dacă va fi nevoie, ne poate ajuta la Curtea Supremă, a declarat Paul al României, potrivit DNA.
Interceptări DNA: La plată este 80-20, ca de obicei
80% din averea dobîndită urma să rămînă la Remus Truică și ceilalți oameni de afaceri, așa cum arată și interceptările DNA:
,,Remus Truică: Desigur, din contract, iar la plată este 80-20, ca de obicei.
Shimon Sheves: Este la fel, 80-20?
Remus Truică: Da. Asta este ce am decis. Am decis ceva diferit?
În 2009, Remus Truică părăsește afacerea, iar un alt membru al grupării îi ia locul de lider. Numai că apar discuții, mai ales pentru că intermediarii nu reușiseră să obțină decît o parte din ceea ce au promis. Soția lui Paul vorbește chiar despre amenințări.
- În ce constau amenințările? Ce vi s-a transmis?
- Ei bine, a fost... șeful nostru de Cabinet a vorbit la telefon cu un reprezentant al lor și ni s-a transmis că dacă noi, familia regală, vom continua cu acest dosar penal, vom avea mari probleme, atît noi, cît și angajații noștri. Așa că am decis că trebuie să apelăm la autorități.
Paul este un bun coechipier
Interceptările din dosar surprind și discuții purtate de membri ai grupării, discuții în care apare activ și soția lui Paul Lambrino, Lia sau ,,prințesa Lia așa cum se autointitulează:
,,Lia: Foarte bine, aștept cu nerăbdare să împărtășim niște... bune, dar cred că motivul pentru care Paul te-a sunat a fost să te înștiințeze că, orice decizie ai lua, nu doar pentru a fi în fundal, Paul este un bun coechipier!
Remus Truică: Eu sînt foarte entuziast cu privire la aspectul ăsta!
(.....)
Lia: Este atît de important să ajungem la omul potrivit
Procurorii spun că stenogramele din dosar o arată pe Lia implicată în soluționarea revendicărilor.
Lia: Deoarece timpul trece repede, am avea vreo posibilitate ca azi să-ți dau originalele și să vorbim despre sau tu știi cel mai bine ce să faci pentru a găsi pe cineva despre care a zis partenerul că avem nevoie imediat.
Dan Andronic: Azi de la 12:00 am o mulțime de întîlniri, dar i le poți da lui Marius
Lia: Este atît de important! Este atît să important să ajungem la omul potrivit și să
Andronic: Să-mi trimiți lucrurile...
Lia: Prefer să ți le dau ție, personal. Acestea sînt originale. Ai vrut să vezi originalele și atunci ți le dau.
Andronic: Da... Ok.
Lia: Și vreau să știu că începi să te ocupi să îl găsești pe acest tip și noi putem să ajutăm ca să-l pregătim!
Andronic: Ok, dar nu pot să-ți dau răspunsul azi în legătură cu toate aspectele. Mai întîi, trebuie să văd și apoi să încerc să găsesc tipul.
Paul al României și soția sa apar și în dosarul de retrocedări al lui Viorel Hrebenciuc. Acolo, o altă așa-zisă grupare implicată în retrocedări ilegale, din care ar fi făcut parte fostul vicepreședinte al Camerei Deputaților, era interesată să îl coopteze pe Paul al României pentru recuperarea bunurilor despre care spunea că i se cuvin.
Remus Truică, în arest la domiciliu
Omul de afaceri Remus Truică va fi plasat în arest la domiciliu, în dosarul retrocedărilor ilegale de terenuri din Ilfov, cu un prejudiciu de peste 135 de milioane de euro, în care sînt vizate alte patru persoane, a decis, vineri, Curtea de Apel Brașov. Tot în arest la domiciliu a fost plasat și avocatul Robert Roșu. Ceilalți trei inculpați, Dan Andronic, Claudiu Mateescu și Marius Marcovici vor fi cercetați sub control judiciar pentru 60 de zile, a mai decis Curtea de Apel Brașov.
ïżœn lipsa unui acord scris din partea Monitorul Expres,
puteïżœi prelua maxim 500 de caractere din acest articol
dacïżœ precizaïżœi sursa ïżœi dacïżœ inseraïżœi vizibil
link-ul articolului:
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!