Crucea Roșie Brașov își va premia, sîmbătă, cei mai buni voluntari, cu ocazia Zilei Internaționale a Voluntarilor, care se sărbătorește în fiecar an pe data de 5 decembrie. Gala Crucii Roșii Române filiala Brașov va fi organizată la Centrul Cultural Reduta, de la ora 10.00. Este modul prin care organizația umanitară își arată recunoștința față de voluntarii filialei.
Să le recompensăm munca depusă și să le mulțumim pentru interesul acordat față de voluntariat. De-a lungul timpului, filiala noastră s-a implicat semnficativ în comunitatea brașoveană prin ajutorarea celor în nevoie, prin acordarea de alimente și îmbrăcăminte. De asemenea, ne-am focusat atenția asupra tinerilor care au ales să devină voluntari ai Crucii Roșii, prin punerea la dispoziția lor a unor cursuri pentru a le îmbogăți cunoștințele de primul ajutor premedical și dreptul internațional umanitar. Participînd la aceste cursuri, dar și la activitățile specifice Societății Naționale de Cruce Roșie i-am ajutat să își dezvolte calitățile de lideri, capacitatea de a lucra în echipe și simțul responsabilității, a spus George Apostu, lider de tineret din cadrul Crucii Roșii Brașov.
La gala din acest an se vor acorda premii cîștigătorilor mai multor categorii: Cel mai serios voluntar al anului, Cel mai amuzant voluntar al anului, Trainerul anului, Salvatorul anului, Coordonatorul de voluntari al anului și Voluntarul anului.
ïżœn lipsa unui acord scris din partea Monitorul Expres,
puteïżœi prelua maxim 500 de caractere din acest articol
dacïżœ precizaïżœi sursa ïżœi dacïżœ inseraïżœi vizibil
link-ul articolului:
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!