Tradiţii şi superstiţii de ziua Sf. Andrei, ocrotitorul românilor

×

ďż˝
n
c
h
i
d
e

g
a
l
e
r
i
a

f
o
t
o

Dimensiune font:

Autor: M. Ex., 30.11.2015

Astăzi, 30 noiembrie, credincioșii îl sărbătoresc pe Sfîntul Andrei, ocrotitorul românilor. Potrivit tradiției, ziua de 30 noiembrie este potrivită pentru ritualuri de vindecare a bolilor, dezlegare a farmecelor, blestemelor și atragerea norocului în căsnicie. Femeile nu au voie să se pieptene și nici să coasă pentru a nu le merge rău în anul care vine.

Se crede că dacă lucrezi, dacă speli rufe de Sfîntul Andrei, îl necinsteşti, pentru că el ar fi şi un patron al bolilor. Cine are o maladie, suferinţă mai veche ar fi bine să postească negru pentru că Sfîntul Andrei îl va ajuta.
Să nu uităm că Sfîntul Andrei este patron al pescarilor. De aceea, există dezlegare la peşte, de aceea pescarii îl respectă foarte mult şi au grijă ca cinstirea zilei de Sfîntul Andrei să fie tabu în comunităţile de pescari, pentru că altfel nu vor avea noroc la pescuit.
Este o zi în care oamenii trebuie să se ocupe şi de suflet, nu numai de trudă, iar aceste tradiţii aduc un fel de pauză pentru suflet şi minte.
Potrivit unor credințe populare, sărbătoarea bisericească a Sfîntului Andrei ținea doar pînă la prînzul zilei de 30 noiembrie, după aceea fiind îngăduit să se lucreze. Conform altor obiceiuri, nu era voie a se munci întreaga zi, iar cei care încălcau această poruncă riscau să se îmbolnăvească, să aibă amețeli, să îi doară capul, să se înece, să fie arși cu apă fiarta, să fie bîntuiți de strigoi, să aiba coșmaruri, să fie atacați pe drum de animale ori să le mănînce lupii vitele.

Cine a fost Sf. Andrei

Creştinii ortodocşi îl prăznuiesc astăzi pe Sfîntul Apostol Andrei, Cap de Iarnă, „cel dintîi chemat la apostolie“ de Mîntuitorul lumii. Făcînd parte din grupul celor 12 Apostoli ai Mîntuitorului Iisus Hristos, numele Sfîntului Andrei este legat de răspîndirea învăţăturii sfinte în Asia Mică, Peninsula Balcanică şi teritoriile din jurul Mării Negre. Astfel, Sfîntul Andrei constituie principalul punct de reper pentru creştinismul românesc. Sfîntul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărît în 1995 ca Sfîntul Apostol Andrei să fie înscris în calendarul bisericesc cu cruce roşie, între sfinţii mari ai Ortodoxiei, iar din 1997 l-a proclamat drept „ocrotitorul României“.

„Pescarul de oameni“

Sfîntul Andrei, pe care Iisus l-a făcut „pescar de oameni“, trăia în Betsaida, localitate de pe ţărmul Mării Galileii, şi era fratele mai mic al lui Simon Petru. A predicat Evanghelia în Scytia Minor, teritoriul de azi al Dobrogei. De aceea este socotit creştinătorul protoromânilor. Chemarea lui Andrei la apostolie este relatată de Sfîntul Apostol şi Evanghelist Matei prin cuvintele: „Pe cînd (Iisus) umbla pe lîngă Marea Galileii, a văzut doi fraţi, pe Simon ce se numeşte Petru şi pe Andrei, fratele lui, care aruncau mreaja în mare, căci erau pescari. Şi le-a zis: «Veniţi după Mine şi vă voi face pescari de oameni». Iar ei, îndată lăsînd mrejele, au mers după El“ (Matei 4, 18-20 şi Marcu 1, 16-18). De acum, Apostolul Andrei era nelipsit de lîngă Mîntuitorul şi el a fost martor al alegerii celorlalţi apostoli (Matei IX, 9).

Alături de Iisus

Sfintele Evanghelii îl mai pomenesc pe Sfîntul Andrei doar de două ori: la înmulţirea pîinilor, cînd el a înştiinţat pe Mîntuitorul că acolo, în mulţime, era un băiat care avea cinci pîini de orz şi doi peşti (Ioan 6, 8-9). A doua oară, după învierea lui Lazăr cînd, împreună cu Filip, au înştiinţat pe Domnul că nişte elini (greci), veniţi în Ierusalim cu prilejul sărbătoririi Paştelui iudaic, voiau să-L vadă (Ioan 12, 20-22). Alături de ceilalţi ucenici, a fost trimis şi Andrei de către Mîntuitorul la propovăduire (Matei 10). L-a însoţit pe Mîntuitorul pe drumurile Ţării Sfinte, a fost martor la minunile pe care le-a săvîrşit, a ascultat cuvintele Sale de învăţătură şi parabolele pe care le-a rostit în faţa mulţimilor. A suferit alături de ceilalţi apostoli, atunci cînd Domnul a fost prins, judecat, chinuit şi apoi răstignit pe cruce. S-a bucurat alături de ei cînd a aflat de minunea Învierii din morţi şi L-a văzut pe Domnul înviat în prima zi, şi după opt zile.

Betleemul românesc

Amintirea predicării Sfîntului Andrei se păstrează la noi mai ales în părţile Dobrogei. Apostolul şi-ar fi găsit adăpost într-o peşteră, care se găseşte şi astăzi, şi lîngă care s-a ridicat o mănăstire, la marginea comunei constănţene Ion Corvin, în apropiere de graniţa româno-bulgară. Această peşteră este considerată Betleemul românesc. Acolo se mai păstrează încă piatra care a servit ca altar. Lespedea are incizată Sfînta Cruce pe toate feţele. În sprijinul ipotezei evanghelizării teritoriilor de pe ţărmul apusean al Mării Negre de către Sfîntul Andrei vin şi unele colinde, legende şi obiceiuri din Dobrogea şi din Basarabia, care amintesc de trecerea lui prin aceste locuri. Una din aceste colinde pomeneşte de „schitul“ sau „mănăstirea“ lui Andrei, la care veneau Decebal şi Traian, cel din urmă ascultînd şi slujba săvîrşită acolo.

Crucea Sfîntului Andrei

Sfîntul Andrei şi-a găsit sfîrşitul la Patras, lîngă Corint, cînd a fost torturat şi martirizat cu capul în jos pe o cruce în formă de X, căreia i s-a spus de atunci „Crucea Sfîntului Andrei“. Corpul său a fost înmormîntat acolo de Maximilia, o convertită la creştinism, dar mai tîrziu rămăşiţele sale pămînteşti au fost transferate la Amalfi, Italia, într-un mormînt în care se păstrează şi azi. Pe 30 noiembrie 1976, Papa Paul al VI-lea a predat preţioasa relicvă a capului Sf. Andrei Bisericii din Patras şi matrimoniului Bisericii bizantine, spre împăcarea Bisericilor surori, Catolică şi Ortodoxă. După aproape două mii de ani de creştinism, moaştele capului Sf. Apostol Andrei au fost aduse pentru prima dată şi în România în 1996, într-un pelerinaj impresionant, în Moldova şi la Gurile Dunării, la Iaşi şi la Galaţi.

Obiceiuri de ziua Sf. Andrei

• Conform unor ritualuri străvechi, de ziua Sfîntului Andrei era celebrat Anul Nou al dacilor, motiv pentru care această zi mai este numită şi Ziua lupului, care îşi are originea în simbolul dacic al lupului. În Maramureş sărbătoarea mai este cunoscută şi ca „Andreluşa“, denumire care, de asemenea, îşi are originile în tradiţiile dacilor liberi. În Bucovina, poartă numele „Andreiu’ cap de iarnă“, dar credinţele nu diferă de cele din alte zone ale ţării. În ziua praznicului, credincioşii pun în sticle cu apă crengi de prun, măr, cireş sau corcoduş. Acestea vor înflori în Ajunul Crăciunului în gospodăriile în care de la Anul Nou vor poposi belşugul, armonia şi liniştea sufletească. De la această zi şi pînă la Crăciun, gospodinele nu mai ţes în război şi nu torc, de frică să nu se supere Maica Domnului pe ele.

Sf. Andrei sau Moş Andrei

• Andrei purta un toiag cu cruce la capăt, prin care făcea minuni, ca Moise. În cetatea Sinopi, un pictor al timpului i-a zugrăvit chipul, aceea fiind prima icoană creştină a unui apostol. Sfîntul Andrei a reuşit să o convertească la creştinism la Maximilia, o patroană romană, al cărei frate Egheat era mai mare la Curtea imperială, închinător la idoli şi rău la inimă. Egheat, prigonitor al creştinilor, auzind de Andrei a poruncit să-l aducă, să-l bată, să-l facă să tacă şi să aducă jertfe numai zeilor şi împăratului. Venind aceştia la Andrei, apostolul i-a convins pe toţi că el slujeşte adevărului şi binelui şi că Dumnezeul propovăduit de el s-a răstignit şi şi-a dat viaţa pentru lume. Ispititorii au spus toate acestea lui Egheat, iar acesta, supărat, i-a certat şi a trimis pe alţii să-l ucidă pe Andrei. Locuitorii acelor ţinuturi îşi aveau zeii şi credinţele lor, iar Andrei vorbea de un Dumnezeu adevărat, stăpîn al naturii şi ziditorul omului, aşa că mulţi s-au botezat. Prin poruncă împărătească, s-a hotărît ca Andrei să fie omorît prin răstignire. Şi fiind iarnă, trimişii împăratului au făcut un foc mare ca să se încălzească, iar pe Andrei, după ce l-au bătut cu bicele de cai, l-au dezbrăcat în frig, l-au pironit pe o cruce din lemn de tei, în formă de X, şi apoi l-au întrebat: „Unde este stăpînul tău să te salveze? Îl aşteptăm“. Apostolul însă le-a răspuns: „Eu sînt cel dintîi chemat de El, I-am văzut minunile, I-am ascultat porunca. L-am văzut răstignit, mort, dar a înviat şi s-a înălţat în slava de unde venise şi unde şi eu voi merge“. Toţi au început să rîdă, iar unul l-a lovit cu biciul peste faţă, l-au luat cu cruce cu tot şi l-au trîntit la pămînt de cîteva ori, apoi l-au urcat într-un copac. Abia îşi mai ţinea răsuflarea şi s-a auzit un glas: „Pomeneşte-mă Doamne în Împărăţia Ta!“ şi şi-a plecat capul. Ca din senin s-a stîrnit o furtună teribilă, cenuşa şi focul orbindu-i pe cei de faţă, iar copacii fiind smulşi din rădăcini. Atunci prigonitorii au îngenuncheat şi s-au rugat Sfîntului Andrei să ceară mila lui Dumnezeu şi să-i ierte. Stihiile s-au potolit, Sfîntul Andrei trecuse la Domnul în ziua 30, luna a 11-a. Era anul 87, iar el avea 90 de ani. Semnul crucii sale a devenit astăzi semn de atenţie, pericol şi groază. Mulţi dintre cei ce-au fost de faţă s-au botezat. Vestea morţii sale a ajuns la Roma, iar Maximilia şi cu Stratoclis, convertit de Sfîntul Andrei şi hirotonit episcop de Patara, au venit la locul martirajului, au luat trupul sfînt, l-au aşezat într-o raclă şi l-au dus în bisericile ferite de prigonitori. Toţi cei care, cu credinţă curată şi adevărată, bolnavi şi sănătoşi, s-au atins de sfintele sale moaşte, de-a lungul timpului, au primit mîngîiere şi vindecare. În tradiţia poporului român, Moş Andrei este cel cu care se începe luna darurilor, aducînd vestea Evangheliei şi, tot cu el, se apropie în această lună a lui „Andrea“ darul cerului: pruncul Iisus. De la Sfîntul Andrei, apostolul dacilor, credinţa strămoşească s-a păstrat aşa cum a lăsat-o întîiul chemat. În folclorul dobrogean şi în colidele vechi, Sfîntul Andrei apare ca un moş cu toiag, care se întîlneşte cu colidătorii şi le dă o nouă veste, a lui „Moş Crăciun cel mai bătrîn“.

Peştera Sfîntului Andrei

• Sfîntul Apostol Andrei a primit misiunea de a predica Evanghelia Mîntuitorului Hristos şi în vechea provincie Scitia Minor (Dobrogea de astăzi). Ierarhii bisericii sînt de părere că locul în care a sălăşluit şi s-a rugat a fost peştera unde, actualmente, există mănăstirea ce-i poartă hramul - Sf. Apostol Andrei. Lăcaşul de cult - unicat în spaţiul monastic românesc - include ceea ce se crede a fi primul altar creştin de pe teritoriul românesc. Legenda locului spune că Apostolul Andrei ar fi locuit o perioadă de timp în această peşteră unde, într-o nişă, se află un fel de pat scobit în piatră pe care se spune că l-ar fi folosit Apostolul, iar pe pereţi sînt scrijelite diverse cuvinte neinteligibile pentru profani, dar cu o încărcătură aproape mistică pentru credincioşii ce vin să-şi spună păsul şi să obţină vindecarea trupească sau sufletească. În apropierea mănăstirii izvorăşte un fir de apă care, asemenea celui de la mănăstirea Dervent, potrivit legendei, ar fi fost scos la suprafaţă chiar de Sfîntul Apostol Andrei, cu o lovitură de toiag în piatra stîncii. Anual, mii de pelerini din întreaga ţară poposesc în acest loc pentru a asista la slujbă şi a se reculege în peşteră, unde se închină la relicvariul cu moaştele Sfîntului Apostol Andrei, dăruite în anul 2003 de Mitropolia Kefaloniei - Grecia, şi la raclele cu moaştele sfinţilor martiri dobrogeni, Epictet şi Astion.

Distribuie pe Facebook acest articol
pentru a putea fi citit ďż˝i de prietenii tďż˝i!

Comentarii: