Parlamentarii de Brașov așteaptă ca Cioloș să includă aeroportul în bugetul pe 2016
Dimensiune font:
Autor: M.P.,
27.11.2015
Parlamentarii brașoveni vor insista pe lîngă miniștrii cabinetului Cioloș să susțină anul viitor Aeroportul Internațional Brașov - Ghimbav. Deputatul Gheorghe Ialomițianu a declarat ieri că în jurul datei de 20 decembrie este posibil ca Legea Bugetului de stat pe 2016 să fie aprobată în Parlamentul României, iar în buget s-ar putea regăsi sume mai mari pentru dezvoltare. Spre deosebire de Guvernul Ponta, Executivul condus de Dacian Cioloș vine cu un buget orientat spre dezvoltare. Suma estimată pentru investiții în 2016 este de 32-37 de miliarde de lei, însă se vor căuta soluții pentru creșterea alocărilor pentru acest capitol, pînă spre 40 de miliarde de lei, a declarat deputatul brașovean Gheorghe Ialomițianu. Printre obiectivele susținute financiar în 2016 s-ar putea afla și aeroportul. Cel puțin așa speră parlamentarii de Brașov. Vom discuta cu reprezentanții Guvernului Cioloș pentru ca aeroportul de la Ghimbav și autostrada Comarnic - Brașov să fie incluse în proiectul ce va fi trimis în Parlament, astfel încît să nu mai venim noi cu amendamentele, a mai spus Ialomițianu. Pentru finalizarea aeroportului de la Ghimbav ar mai fi nevoie de aproximativ 40 de milioane de euro. Lucrările ar putea fi făcute de Ministerul Transporturilor, cu bani europeni, susține Ialomițianu. Cred că noul premier, care are o bogată experiență în domeniu, ar putea negocia mai bine posibilitatea ca lucrările la aeroport să beneficieze de finanțare europeană, a mai declarat deputatul.
ïżœn lipsa unui acord scris din partea Monitorul Expres,
puteïżœi prelua maxim 500 de caractere din acest articol
dacïżœ precizaïżœi sursa ïżœi dacïżœ inseraïżœi vizibil
link-ul articolului:
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!