La Școala Gimnazială Nr. 12, de pe Strada De Mijloc, elevii din ciclul primar s-au întors după vacanța de o săptămînă pe care au avut-o la început de noiembrie în clasele proaspăt renovate și dotate ale unității de învățămînt care, pentru prima dată în existența sa, din 1904 încoace, a suportat reparații capitale complexe. După 12 luni în care s-au făcut lucrări de anvergură, iar elevii au fost mutați cu toții în corpul B, de pe Strada Școlii, cei mici au acum la dispoziție una dintre cele mai moderne unități de învățămînt din oraș. Intervențiile făcute la Școala Gimnazială nr. 12 - corp A au costat 3,3 milioane lei și au fost finanțate integral de la bugetul local. Mă bucur foarte mult că astăzi reușim să le oferim acestor copii o școală care să le asigure cele mai bune condiții pentru a învăța. În ultimii 25 de ani, corpul vechi al Școlii Gimnaziale nr. 12 a trecut doar prin reparații curente, iar începînd cu anul trecut, de la bugetul local au fost alocate fondurile necesare efectuării reparațiilor capitale. Această reparație era necesară pentru a crește gradul de confort din această unitate de învățămînt și pentru a le oferi elevilor condiții de siguranță, mai ales dacă ne gîndim că încălzirea claselor se făcea cu sobe de teracotă. Nu trebuie neglijat nici faptul că prin lucrările de termoizolare a clădirii vor scădea și costurile cu încălzirea, a declarat primarul George Scripcaru.
Fațada dată jos, termoizolată și refăcută
Reparațiile capitale ale Școlii Gimnaziale nr. 12, de pe Strada De Mijloc au început încă de anul trecut, din luna noiembrie, cînd imobilul a fost predat constructorilor de la HAR&H SRL. Planul de reparații capitale a inclus, pe lîngă clădirea principală, și sala de sport, dar și curtea școlii. Pentru început, fațada de la stradă a fost integral refăcută, după ce a suferit o decopertare generală, în care au fost date jos inclusiv elementele ornamentale din cărămidă aparentă, pentru a se facilita termoizolarea cu sistem din polistiren expandat în combinație cu polistiren extrudat. Ulterior, pe baza planurilor și a documentarului foto, fațada, cu toate ornamentele sale din cărămidă aparentă, a fost refăcută identic cu fațadele anterioare. De asemenea, pe fațada dinspre curte, care a fost termoizolată cu polistiren expandat, s-a montat și o rampă metalică pentru persoanele cu dizabilități. Structura acoperișului a fost și ea reparată, înlocuindu-se țigla, iar planșeul din pod a fost termoizolat și consolidat.
Măsuri de siguranță la incendiu
În ceea ce privește interiorul clădirii, unde acum sînt clase și spații pentru profesori și personalul auxiliar, a fost schimbată tîmplăria de la ferestre și uși, acestea din urmă beneficiind acum de sistem de autoînchidere, conform cerințelor PSI. De asemenea, la urcarea în pod a fost montată o ușă antifoc, iar pentru restul lemnului din clădire (tîmplărie și pereți) s-a folosit lemn ignifugat. Intervențiile au presupus și modernizarea grupurilor sanitare și amenajarea altora noi, montarea pe coridoare și în sălile de clasă a unui linoleum tip tarkett, de trafic greu, și înlocuirea sobelor existente cu două centrale termice pe gaz, montate în cascadă, cu calorifere de oțel, plus boilere electrice pentru producerea apei calde menajere.
Nouă clase pentru învățămîntul în limba germană
În urma acestor intervenții, Școala Gimnazială nr. 12 are săli de clasă noi, cu instalații electrice noi, instalații de detectare și semnalizare la incendiu, o instalație de supraveghere video, instalație antiefracție, instalație de sonorizare și instalație de hidranți. În caz de incendiu, școala are la dispoziție un generator electric, cu un rezervor de 200 de litri, care asigură rezerva de apă.
Potrivit directorului Școlii Gimnaziale nr. 12, Delia Wusinczkzi, unitatea de învățămînt are acum 12 clase cu elevi din ciclul primar, dintre care nouă sînt clase pentru învățămînt în limba germană. Corpul B, de pe Strada Școlii, a fost reparat în urmă cu doi ani, iar acum s-au terminat reparațiile capitale și aici, astfel că putem spune că avem o școală sută la sută modernă. Sîntem foarte mulțumiți de felul în care arată acum școala noastră. În acest corp A, avem clase amenajate foarte bine, unele mai mari - pentru 30 de copii, de la secția în limba germană, altele mai mici, pentru secția română. În total avem aproximativ 400 de elevi care învață într-un singur schimb și after school, a spus Delia Wusinczkzi.
ïżœn lipsa unui acord scris din partea Monitorul Expres,
puteïżœi prelua maxim 500 de caractere din acest articol
dacïżœ precizaïżœi sursa ïżœi dacïżœ inseraïżœi vizibil
link-ul articolului:
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!