Cortina se ridică pentru Festival, Doiciu iese din scenă
×
ïżœ n c h i d e
g a l e r i a
f o t o
Foto: Andrei Paul
Dimensiune font:
Autor: Mihaela Parghel,
10.11.2015
În urma acuzațiilor făcute de conducerea Teatrului Sică Alexandrescu, viceprimarul Ciprian Bucur a anunțat că se va face un audit la instituțiile de cultură subordonate Municipalității
Demisia conducerii Teatrului Sică Alexandrescu, depusă cu zece zile înainte de Festivalul de Dramaturgie Contemporană, a fost primită și acceptată de Primăria Brașov. Directorul Claudiu Goga se află deja în termenul de preaviz de 20 de zile. Pe de altă parte, Primăria o scoate din scenă pe Cecilia Doiciu (foto), directorul Direcției de Cultură, Evenimente și Relații Externe a Primăriei Brașov, cea față de care a pornit protestul de la Teatrul Sică Alexandrescu. Doiciu a rămas fără atribuțiile care au legătură cu instituțiile de cultură din Direcția pe care o conduce.
Cecilia Doiciu nu se mai atinge de cultură
În urma unei întîlniri cu conducerea Teatrului Sică Alexandrescu, primarul George Scripcaru și viceprimarul Ciprian Bucur au luat act de demisia directorului Claudiu Goga. Acesta va rămîne însă pe post încă 20 de zile, în perioada de preaviz, de la 1 decembrie urmînd să fie numit un interimar care că conducă teatrul pînă șla începutul anului 2016, cînd se va relua concursul de ocupare a funcției de director. Am luat act de demisia lui Claudiu Goga, el fiind de acum în preaviz pînă la sfîrșitul lunii. În ceea ce o privește pe doamna Cecilia Doiciu, am decis să îi reteragem atribuțiile care au legătură cu cultura, în Direcția de Cultură, Relații Externe și Evenimente, pe care o conduce. De asemenea, dînsa va fi retrasă din consiliile de administrație ale instituțiilor de cultură unde se află (Cecilia Doiciu era membru al CA la Teatrul Sică Alexandrescu, n. red), a declarat viceprimarul Ciprian Bucur, care a precizat că aceste decizii au fost luate pentru a detensiona situația creată la teatru. De asemenea, în urma acuzațiilor făcute de conducerea Teatrului Sică Alexandrescu, Bucur a anunțat că se va face un audit la instituțiile de cultură subordonate Municipalității.
Biletele la festival nu sar de 70 de lei
În ciuda situației tensionate, Festivalul de Dramaturgie Contemporană, care va avea loc în perioada 16 - 23 noiembrie, se va desfășura conform planificărilor. Bucur a precizat că biletele s-au pus deja în vînzare, iar prețul lor nu va sări de 70 de lei. De asemenea, viceprimarul a ținut să spună că în ciuda declarațiilor conducerii Teatrului Sică Alexandrescu, conform cărora subvenția pentru organizarea festivalului s-ar fi redus în acest an, sumele alocate sînt totuși mai mari. Anul trecut, de la bugetul local s-a alocat o subvenție de 181.000 de lei, din care s-au cheltuit doar 81.000 de lei. Ținînd cont de aceste date, în acest an am alocat o subvenție în valoare de 135.000 de lei, a precizat viceprimarul Ciprian Bucur.
ïżœn lipsa unui acord scris din partea Monitorul Expres,
puteïżœi prelua maxim 500 de caractere din acest articol
dacïżœ precizaïżœi sursa ïżœi dacïżœ inseraïżœi vizibil
link-ul articolului:
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!