Părinții de școlari ar putea primi 200 lei lunar pentru After School
Dimensiune font:
Autor: M. Ex.,
03.11.2015
Familiile cu copii în clasele primare ar putea primi 200 de lei lunar, pentru a-i înscrie pe cei mici la Programul After School. Părinții cu copii aflați în clasele I-IV ar putea primi 200 de lei lunar, sub forma unui tichet, pentru a-i putea lăsa pe cei mici la școală și după terminarea cursurilor, potrivit unui proiect de act normativ adoptat de Camera Deputaților. Acordarea finanțării se va face la cererea părintelui, cel care va fi încurajat astfel, spun inițiatorii, să nu își abandoneze locul de muncă, iar cuantumul tichetului va acoperi costurile școlilor care se vor ocupa de elevi, potrivit Avocat.net. Propunere legislativă pentru modificarea art.58 alin.(4) din Legea educației naționale nr.1/2011 a fost adoptată tacit, miercuri, de Plenul Camerei Deputaților, în calitate de primă Cameră sesizată, ceea ce înseamnă că, pentru a se aplica, documentul trebuie să primescă și votul final al senatorilor. Concret, proiectul de act normativ prevede acordarea unor tichete în valoare de 200 de lei/lună pentru plata serviciilor de tipul școală după școală pentru elevii din clasele I-IV. Statul finanțează programul pentru elevii de pînă în clasa a IV-a, ai căror părinți/reprezentanți legali solicită acest serviciu, printr-un tichet în valoare de 0,4 ISR lunar/copil. Tichetul are scop exclusiv educațional, este netransferabil altor beneficiari, iar școlile sînt cele care decontează serviciul, este precizat în propunerea legislativă adoptată de deputați.
ïżœn lipsa unui acord scris din partea Monitorul Expres,
puteïżœi prelua maxim 500 de caractere din acest articol
dacïżœ precizaïżœi sursa ïżœi dacïżœ inseraïżœi vizibil
link-ul articolului:
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!