113, număr de urgență pentru persoanele cu dizabilități
Dimensiune font:
Autor: M.P.,
30.10.2015
Persoanele cu dizabilități de auz sau vorbire vor avea la dispoziție un număr special pentru anunțarea situațiilor de urgență. România este astfel prima țară europeană care implementează un astfel de serviciu integrat. Șeful Oficiului Județean de Telecomunicații Speciale (OJTS), col. Mihai Șovăială, a anunțat ieri că pentru persoanele cu astfel de dizabilități va funcționa serviciul de urgență prin SMS, la numărul 113. România este primul stat european unde acest serviciu este integrat. În alte țări, există unele numere scurte pentru persoanele cu deficiențe, însă la aceste linii telefonice pot fi apelate doar anumite instituții, a declarat col. Mihai Șovăială. Beneficiarii serviciului vor suna, mai întîi, la 112, unde li se va prelua apelul, urmînd ca operatorul să închidă imediat, identificînd numărul de pe care se sună. Cel care a sunat va primi mesajul cu textul trimiteți SMS la 113 cu urgența și adresa incidentului. Comunicarea se va purta apoi prin mesaje scrise.
Pentru a putea beneficia de acest serviciu de urgență 113, cu apelare prin SMS, persoanele cu deficiențe de auz și vorbire trebuie mai întîi să se înscrie într-o bază de date, administrată de Serviciul de Telecomunicații Speciale. Solicitanții vor depune o cerere, însoțită de copii după documentele de identitate ale titularului și ale reprezentantului legal, acolo unde este cazul, copii ale documentelor prin care se atestă dizabilitatea și numărul de telefon utilizat. Dacă dosarul este în regulă, persoana care a depus cererea va primi un mail de confirmare, a spus col. Mihai Șovăială. Dosarele pentru înregistrarea în baza de date pentru serviciul de urgență 113 vor fi depuse la sediul Asociației Surzilor, pe Strada De Mijloc nr. 9, unde solicitanții vor beneficia și de asistența de specialitate sau la sediul Oficiului Județean de Telecomunicații Speciale Brașov, de la sediul Primăriei noi, pe strada Mihail Kogălniceanu.
ïżœn lipsa unui acord scris din partea Monitorul Expres,
puteïżœi prelua maxim 500 de caractere din acest articol
dacïżœ precizaïżœi sursa ïżœi dacïżœ inseraïżœi vizibil
link-ul articolului:
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!