Un brașovean a ajuns la pușcărie după ce în luna august a cumpărat bijuterii din aur cu bani falși, iar în acest mod a pus în circulație pe piața brașoveană 1.000 de euro contrafăcuți. În data de 8 august, Paris Constantin a procurat de la un brașovean o brățară și un lanț de aur pentru care s-a oferit să plătească 1.000 de euro. Victima, L.M.M., a crezut că face o afacere și a acceptat imediat tîrgul. Numai că, în momentul în care vînzătorul a vrut să schimbe banii, a avut surpriza să constate că erau falși, prin urmare a anunțat poliția. După două luni de cercetări, polițiștii și procurorii Parchetului de pe lîngă Judecătoria Brașov au dat de urma suspectului și au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de acesta pentru infracțiunile de falsificare de valori străine, punerea în circulație de valori falsificate și înșelăciune.
Din probatoriul administrat în cauză pînă la acest moment a reieșit că în data de 08.08.2015, inculpatul Paris Constantin, inducînd în eroare persoana vătămată L.M.M., din municipiul Brașov, a pus în circulație bancnote false de 50 euro, plătind persoanei vătămate 20 de astfel de bancnote, toate cu aceiași serie, în total 1.000 euro, în schimbul unei brățări și al unui lanț, ambele din din aur, care cîntăreau împreună aproximativ 35 de grame, se arată în comunicatul procurorilor.
Inculpatul a fost prezentat, marți, judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Brașov cu propunere de arestare preventivă, care a fost admisă, Paris Constantin fiind încarcerat în arestul Poliției Brașov pentru 30 zile.
Cercetările în cauză au fost efectuate de către organele de poliție judiciară din cadrul IPJ Brașov-Serviciul de Investigații Criminale, sub supravegherea procurorului de caz.
ïżœn lipsa unui acord scris din partea Monitorul Expres,
puteïżœi prelua maxim 500 de caractere din acest articol
dacïżœ precizaïżœi sursa ïżœi dacïżœ inseraïżœi vizibil
link-ul articolului:
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!