Soția fugarului Dorin Lazăr Maior a încercat să-i cumpere libertatea
×
ïżœ n c h i d e
g a l e r i a
f o t o
Dimensiune font:
Autor: M.G.,
16.10.2015
Florina Maior, care are deja o coadă de trei ani de închisoare cu suspendare, a fost reținută de procurorii DNA Brașov alături de alți 6 inculpați într-un dosar cu mită și trafic de influență
Șeful revoluționarilor, acum fugarul dat în urmărire internațională Dorin Lazăr Maior, este urmărit penal de procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) într-un nou dosar penal pentru cumpărare de influență și complicitate la cumpărare de influență. În acest caz, DNA a reținut miercuri șapte persoane, inclusiv pe soția lui Dorin Lazăr Maior care ar fi vrut să cumpere libertatea soțului ei. Florina Maior a fost reținută, sub acuzația de cumpărare de influență și complicitate la cumpărare de influență.
Amintim că, în noiembrie 2013, Dorin Lazăr Maior a fost dat în urmărire internațională după ce a fost condamnat la 7 ani de închisoare, dar nu s-a prezentat la arest și nu a mai fost găsit nici la domiciliu. Maior a fost condamnat pentru șantaj, în dosarul Romexterra. În același dosar a fost condamnată și soția lui Maior, Florina, la trei ani de închisoare cu suspendare. În dosarul instrumentat acum de DNA Brașov, soția lui Maior a fost reținută miercuri alături de alți 6 inculpați. Ieri, procurorii DNA au cerut instanției de la Curtea de Apel Brașov arestarea lor preventivă pentru 30 de zile.
Dosar în care sînt urmăriți penal afaceriști, avocați și ofițer în cadrul IGPR
Conform unui comnunicat DNA Brașov, au fost rețonuți Horia Liviu Lascu (acuzat pentru trafic de influență, spălare a banilor, cumpărare de influență și trafic de influență), Tatiana Tănase (complicitate la trafic de influență), Vasile Morașanu, ofițer în cadrul Poliției Române (complicitate la trafic de influență), Iulian Tiberiu Șerban (cumpărare de influență în formă continuată), Constantin Mihalcea (complicitate la cumpărare de influență în formă continuată), și George Costin (complicitate la cumpărare de influență). În același dosar, procurorii au dispus începerea urmării penale față de fugarul Lazăr Dorin Maior, pe care îl acuză de cumpărare de influență și complicitate la cumpărare de influență, Neculai Stan, avocat în cadrul Baroului București, urmărit penal pentru comiterea a două infracțiuni de complicitate la trafic de influență, Constantin Baboi, avocat în cadrul Baroului Brașov, urmărit penal sub acuzația de trafic de influență. precum și Olga Petrache, urmărită penal pentru complicitate la cumpărare de influență.
Trafic de influență pentru a scăpa de pușcărie
Povestea în care este implicată soția lui Maior începe cu un alt condamnat care a încercat să-și cumpere libertatea ca într-un film cu mafioți. În dosarul nr. 11670/197/2013 al Judecătoriei Brașov, Șerban Iulian Tiberiu a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 7 ani închisoare, pentru infracțiuni comise cu violență, între care lipsire de libertate în mod ilegal, sentința fiind pronunțată la data de 05.02.2015. Pentru a obține achitarea sa în apelul ce se judecă de Curtea de Apel Brașov, după o condamnare de 7 ani închisoare, pronunțată de Judecătoria Brașov, inculpatul Șerban Iulian Tiberiu a căutat diverse persoane, avocați sau persoane neimplicate direct în justiție, pentru aranjarea procesului, în schimb fiind dispus să plătească sume importante de bani, se arată în comunicatul DNA Brașov.
Intră în scenă revoluționarii lui Maior
Prin intermediul suspectului Maior Lazăr Dorin (fugit din țară pentru a scăpa de executarea unei pedepse cu închisoarea) și al soției acestuia, inculpata Maior Florina, Șerban Iulian Tiberiu a fost pus în legătură cu inculpatul Costin George, fost asociat cu primul menționat în asociații de revoluționari și, prin intermediul acestuia, cu inculpatul Lascu Horia Liviu, persoană care a pretins că, prin cunoștințele pe care le are în justiție la cel mai înalt nivel (procuror cu funcție de conducere în DNA, procurori și judecători de la ÎCCJ, membru al CSM și, prin intermediul acestuia din urmă, chiar unul dintre judecătorii apelului) poate aranja acest proces pentru obținerea achitării. În schimb, inculpatul Lascu Horia Liviu a pretins sume de bani de ordinul a 100.000 de euro pe care inculpatul Șerban Iulian Tiberiu a fost de acord să le plătească, se arată în comunicatul DNA. Drept urmare, a fost plătită o primă tranșă de 3.000 de euro, iar apoi succesiv, alte cîteva mii de euro.
Bani pentru ca un ofițer de poliție să mituiască un procuror DIICOT
Horia Liviu Lascu a primit alți 10.000 euro și a acceptat împreună cu avocatul Neculai Stan, și el suspect în cauză, promisiunea altor cel puțin 3.000 de euro. În plus, dintr-o afacere cu fier vechi, finanțată și înlesnită de Șerban, i-a fost promis lui Lascu Horia Liviu întregul cîștig, estimat la 100.000 euro. Apoi, la data de 26.05.2015, la cererea lui Lascu, Șerban a mai virat 3.000 lei (de care are acesta avea nevoie pentru a participa la o licitație de achiziții publice la Penitenciarul Tîrgșor). Apoi Lascu a primit alți 1.000 de euro, ca urmare a faptului că l-a contactat pe Morașanu Vasile, ofițer în cadrul IGPR, despre care susținea că avea influență în justiție prin intermediul unui procuror DIICOT - Structura central. Șerban Iulian Tiberiu oferea 25.000 euro pentru fiecare an de închisoare la care a fost deja condamnat, în schimb fiindu-i promisă o soluție de trimitere spre rejudecare a cauzei, arată DNA.
Țeapă dată de avocat în lanțul mitei
În același timp, la data de 10.06.2015, Șerban Iulian Tiberiu a fost de acord să îi dea lui Lascu Horia Liviu o altă sumă de 1.000 de euro, acesta pretinzînd că are contact cu cineva din completul de judecată sau apropiat al acestora. Ulterior Horia Liviu i-a dat asigurări lui Șerban că totul e rezolvat, iar la termenul de judecată din data de 23.09.2015 l-a însoțit la Curtea de Apel Brașov, judecata fiind amînată la cerere, la un alt termen. În perioada 16 22. 04.2015, suspectul Baboi Constantin, avocat, a acceptat promisiunea unor sume de bani prin intermediul lui Lascu Horia Liviu și a primit de la Șerban Iulian Tiberiu anumite sume, avocatul promițînd că își va folosi influența pe care o are la nivelul judecătorilor pentru a obține o hotărîre favorabilă acestuia din urmă. Din probatoriu reiese că legătura avocatului cu clientul s-a purtat tot timpul prin intermediul lui Lascu Horia Liviu, ceea ce conduce la suspiciunea că intenția avocatului a fost aceea de folosire frauduloase a influenței în justiție și nu de obținere a soluției favorabile urmare a competenței profesionale, se mai arată în comunicatul DNA.
Aceeași rețetă și pentru libertatea fugarului Maior
În aceeași perioadă inculpata Maior Florina, a apelat la aceleași persoane inculpații Lascu Horia și Costin George pentru a obține la rîndul sei rejudecarea dosarului soțului său, suspectul Maior Dorin Lazăr și în final achitarea (după modelul suspectului Costin George), aceasta întîlnindu-se în mai multe rînduri cu suspecții Lascu Horia Liviu și Costin George, acceptînd ca în schimbul unor sume de bani sau alte foloase ce vor fi remise, cei doi să intervină prin persoanele pe care le cunosc în justiție la cel mai înalt nivel pentru obținerea unor soluții favorabile. Suspecta Petrache Olga, o apropiată a soților Maior, a participat la discuții, și-a oferit disponibilitatea pentru a obține sprijinul fraudulos al altor persoane pe care le cunoaște și care ar avea influență în justiție, a participat în locul Florinei Maior la discuțiile cu Lascu Horia Liviu și avocatul acestuia, dar și la discuțiile cu Șerban Iulian Tiberiu, mai precizează procurorii DNA Brașov.
ïżœn lipsa unui acord scris din partea Monitorul Expres,
puteïżœi prelua maxim 500 de caractere din acest articol
dacïżœ precizaïżœi sursa ïżœi dacïżœ inseraïżœi vizibil
link-ul articolului:
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!