Val de lumină pentru comemorarea bebelușilor plecați la îngeri
Dimensiune font:
Autor: M.P.,
14.10.2015
Ca în fiecare an, organizația EMMA va marca pe 15 octombrie Ziua internațională a comemorării bebelușilor și a copiilor plecați prea devreme dintrre noi. Evenimentul se desfășoară concomitent în mai multe țări ale lumii, printre care Statele Unite, Canada, Australia sau Japonia. La eveniment participă și România, pentru al șaselea an consecutiv. Astfel, joi, de la ora 19.00, vor fi aprinse lumînări în memoria copiilor plecați prea curînd la ceruri, iar acestea vor fi lăsate să ardă timp de o oră creînd astfel, datorită diferenței de fus orar, un val de lumină care face înconjurul globului, timp de 24 de ore. În România, evenimentul este organizat la inițiativa Biancăi Brad, fondatoarea Organizației EMMA, și se va desfășura simultan în cel puțin 18 orașe. Între orele 19.00 și 20.00, sutele de lumînări din valul de lumină se vor aprinde la Aiud, București, Buzău, Dej, Galați, Iași, Piatra Neamț, Ploiești, Satu Mare, Sibiu, Tîrgu Jiu, Timișoara sau Tulcea.
În județul Brașov, sute de lumînări vor fi aprinse în memoria copiilor, atît în municipiul Brașov, în Piața Sfatului, cît și la Codlea. Corina Odolean, coordonatoarea evenimentului de la Codlea, a anunțat deja că va aprinde 100 de candele în Parcul cu Soare, fiecare dintre ele purtînd numele unui copil care a trecut în rîndul îngerilor. Dorința noastră este ca prin acest eveniment de comemorare să determinăm creșterea solidarității umane și să sensibilizăm societatea vizavi de astfel de drame, oferind astfel alinare părinților îndoliați, dar și să atragem atenția asupra ratei ridicate a mortalității infantile din România. Cine nu poate ajunge la eveniment poate totuși participa indirect, aprinzînd lumînări oriunde s-ar afla. Pentru a le arăta părinților îndoliați cîtă lume le este alături, am aprecia dacă s-ar trimite fotografii cu lumînările aprinse pe adresa: contact @organizatiaemma.ro, este mesajul fondatoarei Organizației EMMA, Bianca Brad.
ïżœn lipsa unui acord scris din partea Monitorul Expres,
puteïżœi prelua maxim 500 de caractere din acest articol
dacïżœ precizaïżœi sursa ïżœi dacïżœ inseraïżœi vizibil
link-ul articolului:
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!