Autentificare
Ziarul care vorbește cu brașovenii
Portile istoriei Scoala Cerbul de Aur Diaspora
Casa mea Dialog Contabil Expres Gala Monitorul Expres
Index -> Monitorul Expres -> Eveniment

„Redescoperirea trecutului medieval al Brașovului“

×

ïżœ
n
c
h
i
d
e

g
a
l
e
r
i
a

f
o
t
o
Foto: Bogdan Bălaș
Dimensiune font:

Autor: Mihaela Parghel, 12.10.2015
• Lucrarea care însumează concluziile săpăturilor arheologice realizate în curtea Bisericii Negre în perioada 2012-2013 a fost lansată vineri la Brașov

Lucrarea care însumează concluziile săpăturilor arheologice realizate în curtea Bisericii Negre în perioada 2012-2013 a fost lansată vineri la Brașov, în prezența coordonatoarei echipei de arheologi, dr. Daniela Marcu Istrate. Cartea denumit㠄Redescoperirea trecutului medieval al Brașovului“ are 247 de pagini și a fost scrisă în patru luni, după încheierea lucrărilor arheologice, fiind publicată în 700 de exemplare. Documentul care dă istoria Brașovului înapoi cu cîteva decenii a fost lansat împreună cu o broșură ce prezintă sintetic concluziile cercetării. Pe aceasta, autorii, împreună cu Primăria Brașov, vor să o pună la dispoziția școlilor brașovene, pentru a ajunge astfel la elevii din oraș.

13 luni de săpături pentru noile date din istoria Brașovului

La săpăturile arheologice din perioada 2012-2013, care au durat efectiv 13 luni, au participat zece arheologi coordonați de dr. Daniela Marcu Istrate. Întreaga „operațiune“ de scoatere la lumină a dovezilor care au conturat noi date în istoria Brașovului a fost sprijinită financiar de Asociația „Salvați Brașovul“. În urma săpăturilor din curtea Bisericii Negre au fost descoperite, printre altele, urme ale unor clădiri cu fundații din piatră, realizate cu cîteva decenii înainte de 1200. „Este vorba de șase-opt locuințe realizate de coloniști de origine germanică sau vorbitori de limba germană. Au rămas multe urme privind folosința îndelungată a acestora, respectiv dovezi ale reparării vetrelor sau a gropilor de provizii. De asemenea, pe latura dinspre Piața Sfatului a fost descoperit un șanț de apărare, ceea ce înseamnă că vorbim despre o așezare fortificată, nu despre o tabăra“, după cum spune dr. Daniela Marcu Istrate. La acestea se adaugă urmele unor locuințe din piatră și mortar, din secolul al XIII-lea, care dovedesc faptul că Brașovul era un nucleu important de locuire și nu doar o așezare de tranzit.

O parte din obiectele descoperite, bune de expus într-un muzeu

La fel de importante sînt și fragmentele umane descoperite în urma recentelor săpături arheologice și mai multe obiecte de podoabă. „În baza acestor oseminte s-ar putea realiza inclusiv cercetări antropologice, pe baza unor teste ADN. În primă fază, se pot efectua astfel de teste pe eșantioane mici. O cercetare amplă în acest domeniu este însă extrem de scumpă, putînd ajunge și pînă la 800.000 de euro“, spune dr. Daniela Marcu Istrate. Dacă cercetările meticuloase sînt foarte scumpe, arheologii și reprezentanții Bisericii Negre și-ar dori, pentru început, ca tot ceea ce a fost găsit în curtea bisericii să fie pus și la dispoziția publicului, într-un muzeu. Pentru asta însă, se caută un spațiu adecvat. „Pînă acum, în scrierea istoriei orașului se făceau referiri la două surse documentare, una din 1235, în care se menționa existența la Brașov a unei mănăstiri premostratense - care a fost distrusă în timpul invaziei tătarilor din 1241 -, iar cealaltă din 1388, prin care se atesta existența, la Brașov, a unei mănăstiri cisterciene. În urma săpăturilor arheologice am descoperit inclusiv urmele unei așezări dacice și obiecte din epoca romană“, a mai spus dr. Daniela Marcu Istrate.
ïżœn lipsa unui acord scris din partea Monitorul Expres, puteïżœi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacïżœ precizaïżœi sursa ïżœi dacïżœ inseraïżœi vizibil link-ul articolului:
Distribuie pe Facebook acest articol
pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!
Comentarii:



Articole la Eveniment




Spatiu publicitar



Minim 100.000 afisari lunar.


Pentru detalii contactati telefonic
departamentul marketing al
Monitorul Expres la
0731.018.277 sau 0268.543.316.
Cumpïżœrïżœ aici ziarul complet ïżœn format PDF
Ultimele stiri
  • ➤ Știri Brasov


    27 de vagoane cu lemn fără acte, într-un tren de marfă depistat de Garda Forestieră Brașov


    04.08.2020
  • ➤ Prima pagină


    Cum va adapta Tătaru paturile ATI lipsă de la Brașov?


    04.08.2020
  • ➤ Eveniment


    Parteneriat „smart-city“


    Brașovul s-ar putea înfrăți cu orașul Sejong din Coreea de Sud


    04.08.2020
  • ➤ Eveniment


    Într-o lună, mountain-bikerii vor putea coborî din Postăvarul în Brașov


    04.08.2020
  • ➤ Eveniment


    Premieră


    Autogara va avea gazon pe acoperiș


    04.08.2020
  • ➤ Eveniment


    Sala Polivalentă va fi construită cu bani de la Guvern


    04.08.2020
  • ➤ Eveniment


    Clădirile fostei piețe de la Triaj vor fi demolate


    04.08.2020
  • ➤ National


    Schimbări mari


    Dispar notele la Religie, Desen, Muzică și Sport


    04.08.2020
  • ➤ Doctor


    Scapi de depresie și oboseală cu Rhodiola rosea


    04.08.2020
  • ➤ Doctor


    Avertisment


    Un asimptomatic este un pericol pentru cei din jur


    04.08.2020
  • ➤ Doctor


    România va primi de la Comisia Europeană peste 25.000 de flacoane de Remdesivir


    04.08.2020
  • ➤ Doctor


    Fă salate de andive dacă vrei să slăbești


    04.08.2020
  • ➤ Doctor


    Afinele, boabe de sănătate


    04.08.2020
  • ➤ Life


    S-a dat de gol


    Andreea Mantea s-a logodit cu iubitul misterios


    04.08.2020
  • ➤ Life


    Ruby face senzație în Grecia


    04.08.2020
  • ➤ Life


    Zeny a împlinit 2 ani


    04.08.2020
  • ➤ Cititori


    10 remedii care te scapă de mușcăturile de țânțari


    04.08.2020
  • ➤ Cititori


    SFAT EXPRES


    Ce trebuie să faci dacă ai început să iei în greutate?


    04.08.2020
  • ➤ Sport


    SPORT FLASH


    04.08.2020
  • ➤ Sport


    Centru de Excelență al Federației Române de Handbal la Sfântu Gheorghe


    04.08.2020
  • ➤ Sport


    PROMOVARE ÎN LIGA 1


    Euforie!


    04.08.2020
  • ➤ Opinii


    Punctul critic


    Un proiect pierdut?


    04.08.2020
  • ➤ Sport


    CFR CLUJ, noua și vechea campioană a României


    03.08.2020
  • ➤ Știri Brasov


    Femeie accidentată pe o trecere de pietoni din Brașov


    03.08.2020
  • ➤ National


    Schimbări mari la gimnaziu: dispar notele la Religie, Desen, Muzică și Sport și sunt tăiate ore de Fizică și Chimie


    03.08.2020
  • ➤ Știri Brasov


    Brașovul s-ar putea înfrăți cu capitala administrativă a Republicii Coreea


    03.08.2020
  • ➤ Știri Brasov


    Spectator la Opera Brașov, numai cu mască


    03.08.2020
  • ➤ Știri Brasov


    30 de noi cazuri COVID în Brașov, 823 noi cazuri în România


    03.08.2020
  • ➤ Știri Brasov


    Noua Gară din Brașov va avea gazon pe acoperiș


    03.08.2020
  • ➤ Sport


    UTA și FC Argeș au promovat direct, CS Mioveni merge la baraj


    03.08.2020
  • ➤ Prima pagină


    Cum este bătut Brașovul de Sibiu la spital nou-nouț


    03.08.2020
  • ➤ Eveniment


    De la 1 august


    La postul BBC World rulează clipuri de promovare a Brașovului


    03.08.2020
  • ➤ Eveniment


    Brașovul are în continuare peste 400 de pacienți cu COVID-19 internați în spitale


    03.08.2020
  • ➤ Eveniment


    Noile rețele de apă din Brașov au fost puse în funcțiune


    03.08.2020
  • ➤ Religie


    Tradiții


    Postul Sfintei Mării poate să împlinească dorințe, dacă este ținut cu smerenie


    03.08.2020
  • ➤ National


    Barometru IMAS - Europa FM


    PNL și PSD, în creștere ușoară în opțiunile electorale


    03.08.2020
  • ➤ National


    Alegeri locale 2020: A fost constituit Biroul Electoral Central


    03.08.2020
  • ➤ Life


    Senzații


    Antonia face iar valuri


    03.08.2020
  • ➤ Life


    Anca Țurcașiu începe o viață nouă


    03.08.2020
  • ➤ Life


    Loredana ține pasul la 50 de ani


    03.08.2020
  • ➤ Life


    O vulpe a furat aproape 100 de pantofi din Berlin


    03.08.2020
  • ➤ Cititori


    Este bine să știți


    Reguli de pandemie în cabinetele stomatologice


    03.08.2020
  • ➤ Sport


    SPORT FLASH


    03.08.2020
  • ➤ Sport


    Mitriță, eliminat din playoff-ul MLS


    03.08.2020
  • ➤ Sport


    Au luat Cupa și au scăpat-o pe gazon


    03.08.2020
  • ➤ Sport


    AUTO


    Trofeul Râșnov, a treia victorie a lui Emil Nestor în acest sezon


    03.08.2020
  • ➤ Sport


    Viitorul și Dinamo luptă pentru locul în UEFA Youth League


    03.08.2020
  • ➤ Sport


    FOTBAL


    „Festival” de goluri pentru Corona


    03.08.2020
  • ➤ Opinii


    Punctul critic


    Un bilet în plus


    03.08.2020
  • ➤ Știri Brasov


    A murit fostul deputat PNL de Brașov Gheorghe Gabor


    02.08.2020
  • Cele mai noi articole
    Articolul anterior

    Ca pe vremuri


    Pesediștii brașoveni s-au înghesuit să-și voteze șeful

    Articolul urmïżœtor


    Locuință mistuită de flăcări din cauza unei butelii

    Prima paginïżœ | Site Map | Contact | Despre noi | Mobil
    (ïżœi) acest site foloseïżœte cookie-uri proprii ïżœi ale terïżœilor. Setïżœri Cookies
    Siteuri partenere:
    AnunturiExpres.ro TipoMagazin.ro Porïżœile istoriei

    www.monitorulexpres.ro

    ⌂ | ◀ | ▲ | ▶
    2003 - 2026 © Marius Mihuțoiu pentru Monitorul Expres | Powered by Yky CSM | executat în 148 milisecunde, încărcat în milisecunde

    Warning: Unknown: write failed: Disk quota exceeded (122) in Unknown on line 0

    Warning: Unknown: Failed to write session data (files). Please verify that the current setting of session.save_path is correct (/tmp) in Unknown on line 0