Șapte brașoveni riscă pușcăria pentru că au încălcat decizia judecătorilor
Dimensiune font:
Autor: M.G.,
08.10.2015
Șapte brașoveni pe numele cărora instanțele au emis mandate de arestare preventivă sau au dispus măsura controlului judiciar riscă să-și ispășească pedepsele după gratii, pentru că au fost prinși în offside de polițiști.
Inspectoratul de Poliție Județean Brașov a anunțat, ieri, că, în luna septembrie, polițiștii Biroului Supravegheri Judiciare, împreună cu cei din cadrul structurilor similare organizate la nivelul I.P.J. Brașov au organizat mai multe acțiuni de control în județul nostru, pentru verificarea modului în care inculpații își respectă arestul la domiciliu sau măsura controlului judiciar stabilite de instanțele de judecată. La sfîrșitul lunii septembrie, în evidențele I.P.J. Brașov se aflau 15 persoane arestate la domiciliu și 150 persoane sub control judiciar. În cursul lunii trecute a încetat supravegherea față de 21 persoane aflate sub control judiciar și au fost luate în supraveghere alte 18 persoane (9 în arest la domiciliu și 9 sub control judiciar). Oamenii legii au făcut 280 de vizite la adrese ale persoanelor arestate la domiciliu precum și verificări ale acestor persoane pe traseele de deplasare stabilite de instanțe, cu privire la respectarea lor și a altor obligații impuse. Nu toți inculpații au respectat însă obligația de a nu-și părăsi domiciliul, prin urmare au șanse mari să-și schimbe adresa cu cea a pușcăriei.
Polițiștii au constatat în această perioadă 7 cazuri de încălcare a obligațiilor unei persoane supravegheate (3 pentru nerespectarea obligației de a se prezenta la unitatea de poliție de supraveghere, 3 pentru nerespectarea obligației de a nu lua legătura cu persoane din dosarele penale și unul pentru părăsirea fără drept a imobilului în care executa arestul la domiciliu), și au sesizat instanțele de judecată competente, a spus comisar șef Liviu Naghi, purtător de cuvînt al Poliției Brașov.
ïżœn lipsa unui acord scris din partea Monitorul Expres,
puteïżœi prelua maxim 500 de caractere din acest articol
dacïżœ precizaïżœi sursa ïżœi dacïżœ inseraïżœi vizibil
link-ul articolului:
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!