3.000 de semnături s-au adunat deja în favoarea unei cereri de recalculare a prețului apei în județul Brașov. Inițiativa aparține filialei județene a PMP Brașov, care și-a propus să adune 10.000 de semnături înainte de a o duce în fața Consiliului Local Brașov și a Consiliului Județean Brașov, care dețin fiecare cîte 42% din acțiunile SC Compania Apa SA, fiind astfel principalii factori decidenți în privința societății.
Pînă acum, oamenii au fost deschiși la această inițiativă a noastră. De altfel, ne-au sprijinit și unele asociații de proprietari, care au luat formularele, iar oamenii, cînd vin să plătească întreținerea, le și completează, dacă doresc. Vom continua să strîngem semnături pînă vom ajunge la 10.000, așa cum ne-am propus. Zilele viitoare vom amenaja și patru puncte fixe, la Piața Dacia, la Piața Astra, la platforma unde se vînd produse agroalimentare din Noua și la Piața Tractorul. De asemenea, vom începe strîngerea de semnături și în localitățile din județ, acolo unde Compania Apa este operator. Primele localități pe care le vizăm sînt Sînpetru, Codlea și orașul Rupea, a declarat președintele organizației județene a PMP Brașov, Costel Mihai.
Reprezentanții PMP intenționează să prezinte lista cu semnături la Consiliul Județean și la Consiliul Local, pentru ca acestea să ia o decizie în favoarea reducerii prețului apei. În cazul în care acest lucru nu se întîmplă, reprezentanții PMP spun că sînt dispuși chiar să iasă în stradă. Dacă nu se vor lua măsuri, pe baza acestor solicitări ale cetățenilor, avem în calcul inclusiv proteste, a mai spus Costel Mihai.
ïżœn lipsa unui acord scris din partea Monitorul Expres,
puteïżœi prelua maxim 500 de caractere din acest articol
dacïżœ precizaïżœi sursa ïżœi dacïżœ inseraïżœi vizibil
link-ul articolului:
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!