Un bărbat de 52 de ani a ajuns la pușcărie pentru omor și riscă să petreacă pînă la 20 de ani după gratii pentru că și-a ucis cu sînge rece concubina. Tragedia s-a petrecut în noaptea de 7 spre 8 august, în locuința comună a celor doi, situată în Brașov. Bărbatul, aflat sub influența alcoolului, a omorît-o în bătaie pe femeia lui, în vîrstă de 64 de ani. A lovit-o cu sete cu pumnii și cu picioarele, ore în șir, pînă cînd femeia și-a pierdut cunoștința, iar apoi a plecat de acasă. Femeia a fost găsită moartă de către o rudă care se dusese în vizită și care a și chemat poliția. Medicii legiști au constatat decesul femeii.
Procurorii Parchetului de pe lîngă Tribunalul Brașov au anunțat, ieri, că au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de Sîmbeteanu Gicu sub aspectul săvîrșirii infractiunii de omor. Din probatoriul administrat în cauză, pînă în acest moment al urmăririi penale, a rezultat faptul că, în noaptea de 7 și pînă spre dimineața zilei de 8 august, inculpatul a aplicat, cu intensitate, multiple lovituri victimei S.M. (64 ani), concubina sa, în locuința comună a celor doi, din municipiul Brașov, care au produs acesteia hemoragie internă, cu ruptură post-traumatică de splină și hemiperitoneu masiv, și ulterior decesul, constatat la data de 8 august, a spus prim-procurorul în cadrul Parchetului de pe lîngă Tribunalul Brașov, Alina Popescu.
Bărbatul nu s-a sustras urmăririi penale și și-a recunoscut parțial vina. El le-a declarat anchetatorilor că, într-adevăr, a avut loc o altercație între ei și că a lovit-o, dar că ulterior a plecat din locuință pentru că avea treabă. Nu a fost pentru prima dată cînd bărbatul și-a lovit femeia. Procurorii l-au reținut pe Sîmbeteanu în cursul zilei de miercuri pentru 24 de ore. Ieri el a fost propus pentru arestare preventivă pentru 30 de zile, propunere care a fost admisă de judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Brașov.
ïżœn lipsa unui acord scris din partea Monitorul Expres,
puteïżœi prelua maxim 500 de caractere din acest articol
dacïżœ precizaïżœi sursa ïżœi dacïżœ inseraïżœi vizibil
link-ul articolului:
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!