Tînărul drogat care a încercat să-și omoare mama a fost arestat
Dimensiune font:
Autor: M.G.,
25.09.2015
Tînărul care, sub influența unor droguri, a încercat să-și ucidă mama, a ajuns după gratii. Tribunalul Brașov a admis propunerea procurorilor de arestare preventivă a lui Vlad Boboc, prin urmare acesta a fost încarcerat în arestul Poliției Brașov pentru 30 de zile, pînă pe data de 22 octombrie. Tînărul a absolvit Universtitatea Creștină Dimitrie Cantemir Brașov, Facultatea de Științe Economice, specializarea finanțe-bănci și lucra de ceva vreme la o companie de telefonie mobilă din Brașov. Mama tînărului, B.A., o profesoară de desen iubită și respectată de elevi, a fost atacată în casa în care locuia cu fiul ei. Femeia a fost înjunghiată cu un cuțit în zona toracică și în abdomen, dar a reușit să scape cu viață, după ce un vecin a cerut ajutor la 112. Ea este în prezent internată la Spitalul Județean Brașov, sub supravegherea medicilor.
Procurorii Parchetului de pe lîngă Tribunalul Brașov au deschis dosar penal pe numele tînărului, imediat după ce acesta a fost reținut. Din probatoriul administrat în cauză, pînă în acest moment al urmăririi penale, a rezultat faptul că, în seara de 22 septembrie, pe fondul consumului de substanțe cu efect halucinogen, inculpatul a aplicat mamei sale, persoana vătămată, lovituri cu un cuțit în zona toracică și a abdomenului inferior, precum și multiple lovituri cu pumnul în zona capului, conflictul avînd loc în locuința comună a celor doi, situată în municipiului Brașov, a explicat Mihaela Alina Popescu, prim-procuror în cadrul Parchetului de pe lîngă Tribunalul Brașov.
ïżœn lipsa unui acord scris din partea Monitorul Expres,
puteïżœi prelua maxim 500 de caractere din acest articol
dacïżœ precizaïżœi sursa ïżœi dacïżœ inseraïżœi vizibil
link-ul articolului:
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!