Maria Grecea le cere parlamentarilor de Brașov să susțină moțiunea contra lui Ponta
Dimensiune font:
Autor: M.P.,
25.09.2015
Deputatul liberal Maria Grecea le cere parlamentarilor de Brașov, inclusiv celor ai Puterii, să voteze Moțiunea de cenzură Alege între România și Ponta, un premier compromis, pentru a susține astfel relansarea politicii românești prin redobîndirea credibilității României pe plan extern. Românii nu mai au încredere în oamenii politici, iar acest fapt este cauzat în mare măsură de modul în care PSD și-a gestionat problemele interne din ultima perioadă. Acum au demonstrat că nu își pot schimba mentalitatea, schimbînd un președinte urmărit penal, în prezent trimis în judecată pentru comiterea unor fapte de corupție, cu unul deja condamnat! În opinia mea, românii nu au cum să tolereze o asemenea conducere a țării! În consecință, singura șansă pentru însănătoșirea clasei politice românești și redresarea societății este ca parlamentari din coaliția aflată la guvernare să înțeleagă că Victor Viorel Ponta și grupul de interese aflat în jurul său reprezintă o soluție nocivă pentru noi toți. Sper ca și ceilalți parlamentari brașoveni să perceapă această realitate, deoarece nici Ponta, nici Dragnea nu le pot garanta în acest moment obținerea unui viitor mandat în Parlament, a declarat Maria Grecea. Deputatul zonei Codlea a spus, de asemenea, că ambiția lui Ponta de a nu elibera scaunul de premier dăunează grav imaginii României. Niciunul dintre oficialii europeni nu mai vede în premierul român un partener serios de dialog. Mai mult decît atît, numeroși politicieni, dar și jurnaliști din țările partenere comentează în mod negativ situația existentă, ceea ce constituie un precedent periculos pentru valorile democratice și ale statului de drept. Sper ca săptămîna viitoare parlamentarii din toate partidele să dea dovadă de înțelepciune și să voteze moțiunea de cenzură, pentru a da o șansă relansării României! Și poate nu ar fi rău ca, înainte de a vota, demnitarii să se consulte și cu electoratul, a mai spus Grecea.
ïżœn lipsa unui acord scris din partea Monitorul Expres,
puteïżœi prelua maxim 500 de caractere din acest articol
dacïżœ precizaïżœi sursa ïżœi dacïżœ inseraïżœi vizibil
link-ul articolului:
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!