Doi dintre cei patru hoți care au furat, în doar 37 de secunde, un seif cu bani din sediul sucursalei Băncii Transilvania din cartierul Răcădău, au fost puși sub control judiciar
Doi dintre cei patru indivizi care au reușit performanța de a jefui o bancă din cartierul Răcădău în doar 37 de secundeau fost la un pas de a ieși din pușcărie, în urmă cu cîteva zile, cînd Judecătoria Brașov a decis să le înlocuaiscă măsura arestului preventiv cu cea a controlului judiciar. Mai exact, marți, magistrații Judecătoriei Brașov au dispus măsura controlului judiciar pentru Bogdan-Mădălin Bosoi și Mircea-Dumitru Chivu. Procurorii Parchetului de pe lîngă Judecătoria Brașov au contestat imediat decizia, iar ieri, judecătorii Tribunalului Brașov au admis contestația, considerînd că cei doi hoți profesioniști nu merită să fie lăsați în libertate. În ceea ce-i privește pe ceilalți doi complici, Vasile Negrea și Robert Paul Rusu, aceștia se bucură de cîteva luni de libertate. Negrea a ieșit din pușcărie în luna iulie și a fost pus sub control judiciar, iar Robert Paul Rusu nu a făcut nicio zi de pușcărie, el fiind cercetat de la bun început sub control judiciar la propunerea procurorilor. Următorul termen în dosarul jafului băncii din Răcădău va avea loc pe 17 septembrie.
Cine a plănuit lovitura
Este vorba despre jaful din septembrie anul trecut de la Banca Transilvania din cartierul Răcădău, de unde hoții au furat în numai de 37 de secunde un seif plin cu bani. După aprope 8 luni, polițiștii și procurorii au stabilit că jaful a fost pus la cale de cinci brașoveni, însă doar patru dintre ei au participat efectiv. Parchetul de pe lîngă Judecătoria Brașov a dispus, la data de 23 aprilie, punerea în mișcare a acțiunii penale față de patru brașoveni: Bosoi Bogdan-Mădălin, Chivu Mircea-Dumitru, Negrea Vasile și Rusu Robert Paul pentru săvîrșirea infracțiunii de furt calificat și complicitate la furt calificat. Procurorii au stabilit că în noaptea de 3 spre 4 septembrie 2014, cei patru inculpați, împreună cu suspectul Cernat Laurențiu au pus la cale un plan bine stabilit. Astfel, ei au furat un autoturism marca Skoda de pe str. Soarelui din Brașov, pe care l-au folosit pentru a se deplasa în cartierul Răcădau la Banca Transilvania, unde într-un interval de 37 secunde au reușit să sparga banca și să sustragă un seif care conținea sume în valoare de 200.000 de lei.
Jaf ca-n filme
Dintre cei patru indivizi care au dat efectiv lovitura, trei au ajuns după gratii - Bosoi Bogdan-Mădălin, Chivu Mircea-Dumitru și Negrea Vasile, iar cel de-al patrulea, Rusu Robert Paul, va fi cercetat în libertate. Niciunul dintre suspecți nu are antecedente penale și nici nu aveau vreo legătură cu vreun angajat al băncii respective. Cu toate că jaful s-a petrecut în miez de noapte, cînd în cartier e liniște, nimeni nu a auzit zgomote suspecte. Hoții au abandonat în bancă mai multe scule, printre care și un levier. În cinci minute de la declanșarea alarmei, la fața locului a ajuns o echipă de la firma de pază cu care banca avea contract. Nici urmă de hoți, însă.
Al cincilea suspect a murit într-un accident
În jaf se pare că a mai fost implicat și un al cincilea suspect, care însă nu a mai apucat să ajungă în fața judecătorilor. În luna aprilie, Laurențiu Cernat, în vîrstă de 27 de ani, a murit într-un accident teribil. Pe o șosea bună și dreaptă, cu vizibilitate perfectă, autoturismul a fost condus în vizeză și fără scăpare sub roțile unui camion. Cernat dăduse și el declarații în acest caz în fața procurorilor cu doar cîteva zile înainte de tragicul accident. Este posibil ca el să se fi speriat atît de tare la gîndul că va ajunge la închisoare, încît să fi hotărît să-și ia viața. Era recidivist pentru că fusese condamnat pentru furt de mașini de lux, iar după eliberare se ocupase tot de mașini.
ïżœn lipsa unui acord scris din partea Monitorul Expres,
puteïżœi prelua maxim 500 de caractere din acest articol
dacïżœ precizaïżœi sursa ïżœi dacïżœ inseraïżœi vizibil
link-ul articolului:
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!