A dat un tun de 1,3 milioane de lei la CARP Făgăraș
Femeia care a înșelat peste 100 de pensionari a ajuns după gratii
×
ïżœ n c h i d e
g a l e r i a
f o t o
Proteste ale păgubiților, la CARP Făgăraș
Dimensiune font:
Autor: Mihaela Grădinaru,
03.09.2015
Aurelia Grusea a întocmit în fals 106 contracte de împrumut pe numele unor pensionari
O femeie care și-a bătut joc de peste o sută de pensionari din zona Făgărașului a ajuns în spatele gratiilor, după ce oamenii legii au descoperit că aceasta s-a folosit de economiile oamenilor, depuse la Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor (CARP). Este vorba de Aurelia Grusea, în vîrstă de 66 de ani, angajată a Casei de Ajutor Reciproc a Pensionarilor (CARP) Comăna care a făcut împrumuturi fictive în valoare de peste un milion de lei folosindu-se de numele a 106 pensionari ai Casei.
Poliția Județeană Brașov a anunțat, ieri, că femeia de 66 de ani din Făgăraș a fost reținută, zilele trecute, și apoi arestată preventiv pentru 30 de zile după ce a adus un prejudiciu de peste 1,3 milioane lei instituției de credit CARP. Aurelia Grusea este acuzată de înșelăciune și fals în înscrisuri sub semnătură privată, fapte pentru care riscă ani buni de pușcărie.
Semnături falsificate
Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității, sub supravegherea Parchetului de pe lîngă Judecătoria Făgăraș, au stabilit că în perioada 2012-2014, Aurelia Grusea ar fi întocmit în fals 106 contracte de împrumut pe numele unor persoane din zona Făgărașului, în special din Comăna, prin imitarea semnăturii acestora pe contracte și pe alte documente (dispoziții de plată către casierie și angajamente de plată ale giranților), fără ca persoanele în numele cărora au fost luate împrumuturile și giranții să aibă habar de acest lucru. În acest fel, angajata a cauzat un prejudiciu total de 1.316.300 lei.
În data de 31 august, angajata instituției a fost reținută de polițiști sub aspectul săvîrșirii infracțiunilor de înșelăciune și fals în înscrisuri sub semnătură privată și a fost prezentată ieri (marți n.r.) Judecătoriei Făgăraș. În urma probatoriului administrat de polițiști și procurorul de caz, instanța a dispus arestarea ei preventivă pentru 30 de zile. Cercetările sînt continuate în vederea stabilirii întregii sale activități infracționale, a spus comisar șef Liviu Naghi, purtător de cuvînt al Poliției Județene Brașov. Polițiștii au început demersurile în vederea luării măsurilor asiguratorii pentru recuperarea prejudiciului cauzat.
S-a autodenunțat
Femeia s-au autodenunțat în data de 1 septembrie 2014 pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată, uz de fals și gestiune frauduloasă, după ce ar fi fost convinsă de avocat să facă acest lucru. Grusea a mărturisit procurorilor cum lua creditele, cum inventa giranți și cum semna, în fals, în numele lor. Ea a decis să se lase pe mîna justiției după ce zeci de pensionari au protestat în fața instituției și a știut atunci că nu mai are cum să scape de furia oamenilor.
La începutul lunii decembrie 2014, Poliția Brașov anunța că aproximativ 80 de pensionari din Făgăraș care și-au depus banii la Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor au făcut reclamații la Poliție, după ce au rămas fără economii și s-au trezit cu datorii. Din decembrie anul trecut și pînă în prezent, oamenii legii au constatat că numărul pensionarilor păgubiți a ajuns la 106 victime.
Pensionari trași pe sfoară
În urma sesizărilor făcute de zecile de pensionari, Poliția Făgăraș, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lîngă Judecătoria Făgăraș, a deschis un dosar în acest caz în luna septembrie 2014 pentru mai multe infracțiuni, printre care înșelăciune și fals în înscrisuri. Inițial, prejudiciul stabilit era de 150.000 de lei, iar ulterior s-a ajuns la fabuloasa sumă de 1,3 milioane lei.
Polițiștii i-au sfătuit atunci pe făgărășenii care au întîmpinat probleme în legătură cu economiile lor de la CARP să anunțe poliția, deoarece orice informație în plus îi ajuta pe anchetatori în elucidarea acestui caz și în tragerea la răspundere a celor vinovați.
Totul a pornit după ce Aurelia Grusea a fost descoperită că ar fi încasat în numele unor membri CARP suma de 400.000 lei, folosindu-se de carnetele acestora fără acordul lor. Femeia a fost depistată abia cînd unul dintre pensionari a vrut să ia un împrumut și a apelat la CARP. Atunci s-a descoperit că angajata a fost cea care a folosit carnetul și adeverințele de venit ale unor membri CARP, falsificînd documentele.
O situație similară s-a înregistrat și la Viștea, unde o altă angajată a CARP a încasat și ea bani pe carnetele unor localnici și în numele lor, dar în acest caz banii au fost recuperați în totalitate.
ïżœn lipsa unui acord scris din partea Monitorul Expres,
puteïżœi prelua maxim 500 de caractere din acest articol
dacïżœ precizaïżœi sursa ïżœi dacïżœ inseraïżœi vizibil
link-ul articolului:
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!