Nou record de nunți la Starea Civilă din Brașov. Ieri angajații de la Casa Căsătoriilor au oficiat 25 de cununii, dar spun că se așteptau la acest număr mare. În această săptămînă, imediat după postul de Sf. Maria, este săptămîna cea mai aglomerată pentru căsătoriile civile. Astăzi (ieri - n.r.) avem un număr record pentru timpul săptămînii, 25. Mîine (vineri - n.r.) vor fi 14 cununii, sîmbătă vor fi 48, și ne așteptăm la activitate intensă, a explicat, ieri, Melania Florescu, șef serviciu Stare Civilă Brașov, pentru rttbrasov.ro. În total, pentru această săptămînă au fost programate 114 căsătorii. Numărul îl depășește pe cel de anul trecut, cînd, în aceeași perioadă, și-au oficializat relația la Primărie 108 cupluri. În afara sezonului de nunți, într-o săptămînă sînt oficiate circa 30 de cununii. Recordul absolut de căsătorii oficiate într-o singură zi - 83 - s-a înregistrat în anul 1996. În urmă cu patru ani, într-o zi de sîmbătă, s-au oficiat 78 de cununii. Cei mai mulți dintre cei care s-au căsătorit ieri lucrează în străinătate și au profitat de concediu pentru a-și oficializa relația la Primărie. Am ales luna august pentru că am venit în vacanță. Trebuia să o facem, pentru că o să avem și un copilaș. Lucrăm în străinătate și avem posibilitatea să venim doar o dată pe an sau la doi ani, a declarat ieri unul dintre brașovenii care își așteptau rîndul pentru a ajunge în fața ofițerului de stare civilă. Noi lucrăm în afară, timpul e scurt, și am ales ziua aceasta ca să fie cu noi și prietenii din copilărie, a afirmat un alt brașovean.
ïżœn lipsa unui acord scris din partea Monitorul Expres,
puteïżœi prelua maxim 500 de caractere din acest articol
dacïżœ precizaïżœi sursa ïżœi dacïżœ inseraïżœi vizibil
link-ul articolului:
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!