Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor al Județului Brașov a avut o activitate intensă în primul semestru al acestui an. În perioada ianuarie iunie au fost emise 7.108 permise de conducere, ceea ce ridică numărul brașovenilor deținători de carnet de șofer, în luna iulie, la 236.407. În ceea ce privește examenele de obținere a permiselor, în primele șase luni ale anului 10.255 de brașoveni au fost examinați la teorie, dar numai 6.284 au ajuns să dea și proba practică. Cea mai mare promovabilitate s-a înregistrat în luna februarie, respectiv 43,50%, în creștere față de 2014 cînd doar 32,74% de persoane au reușit să promoveze examenul pentru permisul auto. La proba practică, cea mai mare promovabilitate a fost înregistrată în luna iulie, respectiv 50,46% față de 44,10% în 2014. Și înmatriculările de vehicule au crescut în fiecare lună, în primul semestru fiind emise 11.620 certificate de înmatriculare. S-a ajuns astfel ca în luna iulie să existe în județul Brașov 206.321 de autoturisme înmatriculate.
ïżœn lipsa unui acord scris din partea Monitorul Expres,
puteïżœi prelua maxim 500 de caractere din acest articol
dacïżœ precizaïżœi sursa ïżœi dacïżœ inseraïżœi vizibil
link-ul articolului:
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!