Educatorul pedofil, trimis în judecată pentru viol și pornografie infantilă
×
ïżœ n c h i d e
g a l e r i a
f o t o
Dimensiune font:
Autor: Mihaela Grădinaru,
14.08.2015
Un educator de la centrul de plasament Casa Ioana din Rupea, Levente-Mozes Bartha, a fost trimis în judecată pentru viol, agresiune sexuală și pornografie infantilă, după ce a abuzat de mai mulți copii instituționalizați. Bărbatul, în vîrstă de 40 de ani, lucra cu copiii proveniți din familii dezbinate sau orfani încă din 2002, iar în luna aprilie, polițiștii și procurorii
DIICOT Brașov au strîns suficiente probe pentru a-l băga după gratii. Levente-Mozes Bartha a fost reținut în 2 aprilie de procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) Brașov, pentru pornografie infantilă, viol și agresiune sexuală, iar în aceeași zi, Tribunalul pentru Minori și Familie Brașov a dispus arestarea preventivă a lui Bartha, care și în prezent se află după gratii. Ieri, judecătorii au decis menținerea stării de arest preventiv a acestuia. De asemenea, judecătorii au constatat legalitatea sesizării instanței, administrării probelor și efectuarea actelor de urmărire penală în ceea ce-l privește pe inculpat.
A abuzat de inocența unor copii
Educatorul pedofil este bănuit de procurori că ar fi abuzat sexual de copii cu vîrste cuprinse între 7 și 14 ani, care se aflau în îngrijirea sa, și pe care îi obliga să întrețină relații sexuale cu el, sub amenințare. În cauză, există suspiciunea rezonabilă că în perioada 2011-2014, inculpatul, în baza aceleiași rezoluții infracționale, în calitate de educator la un centru de plasament de pe raza județului Brașov, a abuzat sexual mai mulți minori cu vîrste cuprinse între 7 și 14 ani, care se aflau în îngrijirea sa, prin constrîngere și profitînd de imposibilitatea acestora de a se apăra, au anunțat procurorii DIICOT, la începutul lunii aprilie, într-un comunicat.
Anchetatorii au găsit la percheziția făcută în locuința lui Bartha mai multe mijloace de stocare pe care erau fișiere cu materiale pornografice cu copii. Acțiunea a fost făcută de procurorii DIICOT împreună cu Brigada de Combatere a Criminalității Organizate Brașov și cu sprijinul Direcției Operațiuni Speciale Brașov.
Anchetă internă și contract de muncă suspendat
Direcția Generală de Asistență Socială și Protecție a Copilului (DGASPC) Brașov i-a suspendat imediat contracul de muncă educatorului pedofil și a deschis o anchetă internă la Casa Ioana din Rupea pentru a afla dacă îi știau comportamentul deviant colegii lui de serviciu, dar și dacă micuții pot povesti ceva despre educatorul lor. Levente-Mozes Bartha, în vîrstă de 40 de ani, lucra la DGASPC din 2002, fiind încadrat ca referent de educație la centrul de plasament Dacia din comuna Jibert. Anul trecut, el a fost transferat la Casa Ioana din Rupea, la solicitarea acestuia, deoarece are domiciliul în această localitate.
ïżœn lipsa unui acord scris din partea Monitorul Expres,
puteïżœi prelua maxim 500 de caractere din acest articol
dacïżœ precizaïżœi sursa ïżœi dacïżœ inseraïżœi vizibil
link-ul articolului:
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!