Dr. Liviu Muntean, noul director al Spitalului de Copii
×
� n c h i d e
g a l e r i a
f o t o
Dimensiune font:
Autor: Mihaela Grãdinaru,
07.08.2015
Dr. Liviu Muntean (foto) va conduce Spitalul Clinic de Copii Braºov pentru urmãtorii trei ani, dupã ce a obþinut postul prin concurs, el fiind, de altfel, unicul candidat. Dupã ce a trecut prin toate probele de concurs, dr. Muntean, care pînã acum a avut funcþia de manager interimar al spitalului, a obþinut postul cu media 9. Conform anunþului publicat de Spitalul Judeþean Braºov, dr. Liviu Muntean a obþinut nota minimã admisã la proba scrisã, 7.00, iar la susþinerea proiectului de manageriat ºi la interviu a obþinut note maxime, 10.00. Dr. Iuliu Liviu Munteanu este asistent universitar ºi medic specialist chirurgie ortopedie pediatricã în cadrul Spitalului Clinic de Copii Braºov.
Muntean a mai candidat pentru funcþia de manager al spitalului în 2012, însã a fost declarat respins, concursul fiind cîºtigat atunci de Gabriel Stanciu.
Însã, din cauza contestaþiilor, postul nu a mai fost ocupat, iar o perioadã funcþia de manager a fost îndeplinitã de dr. Ioan Mîzgãrean, deºi acesta se pensionase de cîteva luni. În 2013, dr. Muntean a fost numit director interimar prin decizie a preºedintelui Consiliului Judeþean Braºov.
�n lipsa unui acord scris din partea Monitorul Expres,
pute�i prelua maxim 500 de caractere din acest articol
dac� preciza�i sursa �i dac� insera�i vizibil
link-ul articolului:
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit �i de prietenii t�i!